Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for August 2011

S-au rupt fire de păianjen ce nu s-au vrut niciodată înfrânte, buze răsfrânte întru rugăciune bezmetică, ochi arși de minciuni sfruntate și totul e scrum. Adun de pe jos doar pagini arse și pământ sfărâmat între degete.  Beau. Sec. Înghit cu scârbă după ani de abstinență și gustul mi-e străin de la gat în jos. Vreau să uit doar șiragul ăsta scurt de ani în care viața mi-a  turnat  leșie în pahar.

Unii oameni aleg linile simple, curate și pline de semne de bun augur. Alții, certați cu îngerii din jurul lor, aleg  câmpiiile în care sălăsluiește un singur copac cu un singur suflet. O singură inimă care bate în scorbura tânără. O câmpie fadă, cu drumuri întortocheate și pline de ciulini. Acestor oameni le place durerea. Adoră sângele șiroind și gustul propriului  sânge îi îndeamnă să vâneze…

Știi, urăsc vântul care te bate din spate. Vântul ar trebui întotdeauna să bată doar din  față, să strângi din dinți și să lupți , să calci peste singurătăți, să calci peste tot ce ai nevoie , peste tot ce meriți, și să împărtășești din lumea ta ….să o dai, să o destrami și să o fărâmițezi în mii de făclii nesemnificative. Aud tastatura cum sună sub apăsarea degetelor mele inconștiente și simt că lucrurile trec oricum fără noi. Că luciditatea nu ajută la nimic. Poate doar la ratare.

Că oamenii sunt mici și plini de certitudini pernicioase. Până una alta, fericirea e fericire și durerea e durere,din câte știu eu . Inima tresaltă la ambele. Și sarea din ochi mi-e comună . Comună , așa cum sunt eu cu toți atomii mei.   Am acces a doua oară la acea lume obscură și subterană .

Vara asta am simțit toamna cu toata ființa mea. Aș fi râs isteric știind că eu sunt idoata care a făcut-o să vină înainte de vreme.  Doar că sunt a naibii de beată ca să îmi pese de toamnă. De toamna mea. De fărâma mea de umanitate.

Cândva totul era al dracului de oranj. De înnebunitor de oranj. Era ca o poveste care se cerea sacrificată și sfâșiată în mii de parți invizibile. Căci asta cere fericirea întotdeauna, să o sacrifici, să o cerni de visuri și senzații. Căci peste mirificul din viața ta își face loc realitatea. Ea. Dureroasă. Imensă.  Și atunci realizezi că ai refuzat să plângi în zadar.

Privesc culoarea din paharul meu și știu că numai oranj nu e.  Îti mulțumesc , Doamne, că îmi oferi seara aceasta, în care cânt la pianul tastaturii un cânt imprecis și sublim. Îți multumesc, Doamne, că mă redai mie întreagă și fremătând de durere de regăsire!!!!!!!!!!

Ascult a mia oară Octombrie a lui Tudor Gheorghe…. de fapt, a lui Topârceanu. În plină vară , trăiesc o toamnă sublimă și infernal de întârziată……..

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Cu ochi lungi, cu gene lungi…..

Read Full Post »