Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2012

”-Îmi pare rău pentru tine, îmi zic pentru mine cea de ieri, nu te mai aud , nu te mai văd, nu te mai înțeleg, dar știu că ești acolo, într-o altă dimensiune, acolo unde te-am lăsat, acolo de unde eu am plecat. Știu că nici tu nu mă vezi, nu mă auzi, nu mă înțelegi. Dar te compătimesc pentru faptul că nici măcar nu știi că sunt aici, într-o altă dimensiune, aici unde tu nu vei putea să intri niciodată, un aici, o dimensiune pe care nici nu o cuprinzi cu mintea. Așa cum și eu am să rămân aici, în această dimensiune. Mâine va scrie una ca noi dar eminamente diferită, care știe de existenta noastră, știe că ne-a lăsat în alte dimensiuni, însă nu ne aude, nu ne vede , nu ne înțelege. Una de care noi două nici măcar nu o să știm că există. ”

…..Numai de am putea să cuprindem cu mintea cât de mulți Eu părăsim cu fiecare milisecundă.

Read Full Post »

Medici, vreau un analgezic pentru paralgezie!!!!!!

Am  numeroase  membre fantomă ce dor infernal de bine. Am două mâini care știu că sunt ale mele, dar nu sunt Eu, mâini care fac treburi pentru mine și care știu că nu mă părăsesc pentru cineva care plătește mai mult pentru ele. Am și picioare, tot două(deocamdată)  ele mă cară în cârcă tot timpul și aleargă pentru mine. Nici picioarele nu sunt Eu, dar sunt la fel de loiale ca și mâinile, nu mă părăsesc pentru un job mai bine plătit. Mai  am și de-astea: inimă(bună deocamdată), stomac (gol mereu),  ficat(nu l-am văzut niciodată, dar cred ca e pe acolo), colecist (ăsta e Tata lor, Tata nevroticilor, de vreo 7 ani tot face gălăgie pe acolo și provoacă dureri plăcute), plămâni(unul e curat ca neaua, altul e un vicios, fumător ocazional, poluat continuu și suprasolicitat), rinichi(ăștia sunt pacifiști convinși, niciodată nu fac gălăgie, nu urlă, nu dau cu ciocanul în cușcă, nu dor). Am înțeles că pe acolo e și un pancreas, dar nu știu mare lucru despre. Doar că dacă se supără, se duce dracului totul. Cam la fel ca și cu intestinul subțire și colonul, mă simt cam frustrat de ei și mi-e tare teamă să nu se joace de-a moartea cu mine(sincer vă spun că dacă au de gând să facă asta, am plecat imediat și îi las singuri, de izbeliște, să vedem cum se mai descurcă). Și mai am și alte părți anatomice rușinoase ce nu doresc să își divulge numele. Plus că am ochi, nas, gură, urechi pe care le exploatez la maxim și dacă tot sunt sincer, vă spun, că dacă e să aleg ceva frumos din această butaforie-corp și să mi le integrez, le-aș lua pe ele, pe toate,pe urechi, pe nas, pe gură, pe ochi.

Și acum să vă spun cine sunt eu. Mai e nevoie să mă prezint? Ei bine, sunt bine educat și îmi fac datoria de a mă prezenta: Mă numesc Creier. Exclusiv Creier.  Sunt Creier pur. Creier care a ajuns la supra-înțelegerea conștiinței de sine, a faptului că raționează și simte în același timp. Doar că da, am nevoie de un corp pe care sa îl parazitez și să îl comand continuu. Dar mulajul ăsta de corp nu se plânge, cum ar putea??? Doar eu pot asta. Nici masochist nu pot să îl numesc , pentru că masochist sunt tot eu. Și mă gândeam (sic!) că de fapt mă dor pe mine însumi, ele săracele(membrele astea fantomă) nici nu ar putea să simtă fără mine. E interesant să simți prin alții. Chiar și durere, mai ales aia.

Read Full Post »

Fata de ghindă a făcut asta: (cu zoom se poate înțelege ceva, ceva).

Un colaj. Pentru asta ai nevoie de:

-timp liber,

-lipici și foarfece,

– conștiința Sinelui,

-reviste și ziare vechi inutile,

– o aplecare spre introspecție și o fire reflexivă,

– o bucată de carton,

– insomnie cu duiumul,

– plăcerea de a accepta iluzia realității,

– un creion dermatograf,

– nevoia de a te elibera de golul din tine,

– muzică în jurul tău,

– Și Ingredientul absolut necesar: să raționezi că muzica, pictura, fotografia, dansul, arta în genere, cariera, relațiile , iubirea în definitiv sunt niște pretexte. Pretexte pentru negarea inutilității, pentru umplerea golului. A, da, trebuie să faci cunoștință cu aerul pe care îl respiri: Vidul- ca paradox.

Restul sunt dulci paliative, dulci amăgiri.

Până una alta,  unii dintre noi aleg să se amăgească azi cu un colaj și cu muzica celor de la The doors.

Read Full Post »

Oamenii au căutat întotdeauna să se elibereze de lupta cu sine ca într-o moarte răscumpărată de puternicele alianțe între masculii Alfa ce au devenit apoi dumnezei ce au realizat cât de  uimitoare e dorința lor inconștientă de a se reprograma ca și când doreau să se întoarcă împotriva Creației, împotriva Demiurgului și să se reinventeze cu totul până în punctul în care propriile conștiințe să le afirme că miturile creației, cel al lui Adam și Eva, al arborelui, al Șarpelui, al Soarelui Creator, miturile cosmogonice,miturile transcedentale, chiar și miturile memoriale sunt doar fațete ale aceleiași monede ce strălucește în soarele de primăvară beat de miros ce cireși înfloriți.

Read Full Post »

Ce înseamnă de fapt conștientizarea inutilității și singurătății umane? Ce implică  apropierea de prăpastie? Privești în oglindă un chip complet străin, un nume fad și impersonal, un cuvânt rostit la întâmplare, aceeași întâmplare , același joc de carti vechi și solitar. Țigara devine prea ușoară iar senzațiile sunt anulate: oricât înfigi unghiile în carne, sângele se încăpățânează să apară.

Am avut un vis: să pictez cu sânge de om conștient de propria-i inutilitate. M-am ales pe mine.

M-am convins. Certitudinea e mai dureroasă decât  antonimul ei. Certitudinea ucide. Lucrurile se isprăvesc în inutilitatea lor. Timpul curge în inexistența sa. Convențiile dor  mai tare decât unghiile pe care ți le  înfigi în mâna dreaptă. Ți-ai sădit mici gropi în antebraț și lacrimile se încăpățânează să curgă.

Nevroza își bate joc de mine.

Ce înseamnă să știi că ești singur? Ce înseamnă faptul că nu există plăcere , nici măcar în durerea pe care uneori o cauți pragmatic? Ce înseamnă să nu îți mai pese de frică? Să o simți,  da, dar să îi arunci o privire indiferentă?

Să vorbim despre existență?  Bine: două  degete de la mâna stângă țin țigara, aceleași două degete ale căror unghii se înfig cu poftă în carnea tânără a antebrațului. Ideea de a nu crede în nimic, nici măcar în durere. De fapt, ideea de a crede în moarte. Deziluzia simetriei – cea mai amăgitoare. Deziluzia simetriei,mmm, da.

Dar despre simetria singurătății? Am crezut întotdeauna în transparența misterului, în certitudinea că ceea ce ești te definește: nici scrum de țigară călcat în picioare, nici statuie murdară de rahat de porumbel, nici apa rece în creștetul capului , nici virgula ce urmează punctului, certitudinea că ești nimic.

Această certitudine ar trebui gestionată doar de oameni atotputernici, ar trebui sa se reveleze doar oamenilor  fără părinți inconștienți, fără demiurgi bezmetici și drogați de Mlaștina în care se zbat, doar oamenilor care cunosc volumul lichidelor și respectul de sine, oamenilor care nu își cârpesc aripile cu salivă de porc, oamenilor care nu își potrivesc țigara în colțul stâng al gurii inutile, nu ar trebui să se reveleze oamenilor care își ascund propria vomă sub cărțile despre interpretarea viselor.

Libertatea nu e pentru cei ce cunosc ecuația Mlaștinii, libertatea nu e niciodată pentru paria ce sălășluiește în  scrumul de țigară. Libertatea nu e pentru cei ce știu ce se află  la etaj. Libertatea e un gol imens pentru cei ce realizează iluzia ei.

Fericirea? Ah, da , fericirea e  o sprânceană ridicată în sus a confirmare. Ah, da, e ca și cum vidanjezi un wc doar la suprafață, e ca o țigară pe care o lași sa se stingă singură în mâna ta. Fericirea e un dans solitar, un dans pe care îl  ghicești aproape mereu când ești în leagănul de deasupra prăpastiei.

Fericirea e conștientizarea faptului că nemurirea e doar până acolo. Până la moarte.  Aștept împăcarea. Aștept.

Între timp poate Nimicul  îmi permite să râd isteric la gândul aflării lui.

Read Full Post »

Îmi place ideea de stare continuă de visare. Doar că nu reușesc să o perpetuez. Aș vrea să ne înțelegem, doar că aceste cuvine nu sunt de ajuns. Hai să instituim alte convenții! Ce zici despre privitul în sus?  Mda, în apă e soluția. Caut-o și tu, nu mă critica doar pe criteriul că sunt nebună. Criteriul.

Uneori vrem să spunem atât de  multe însă rostim doar  onomatopee . Uneori nu ies decât râgâituri inexplicabile din noi, doar încercări repezite de a cânta pe mai multe voci.. Ce zic, e clar. Avem nevoie de absurd, avem nevoie de intangibil, de tot ce nu putem cuprinde. E bine să știi că unele lucruri nu le vei cuprinde niciodată. E bine să înțelegi inutilitatea și micimea creației umane.

Doar încearcă să te ființezi în mine și poate că ai să vezi că unele lucruri sunt făcute să dăinuiască.Dar da, totuși (totul) e  o iluzie !  E rost să îți sacrifici viața pentru Idee? Idee? Ce zici ? Aștept  non-raspunsuri.  Pot să fiu și eu ca mulți, un trecător prin lume și să aleg existența.  Ah, viata boemă, băăăă!  Tu alegi existența? Genial.

Ce bine e să realizezi ce mic ești. Ce  bine să știi că ești un  mare minus, ce eliberare !

Fato, sa nu îți fie frică să te uiți în oglindă, mi-am zis.  Și astfel m-am inițiat  într-un drum subțire, în acest drum am întâlnit un soi de corpuri amorfe și le-am zâmbit cu toate că mi-era frig. Apoi am realizat că de fapt  cu toții câștigăm din asta . Din existență.

 

Read Full Post »

Avertisment!!!!!!  Acest post este haznaua unei frustrări defulate.Și cât se poate de conștiente. A se citi doar de către avizați(și evazați). !! Poate produce efecte secundare nedorite!

Așa!!! Fetelooooor, azi  să discutăm despre încondeiatul ouălelor de Paște. Deh, la asta ne pricepem noi femeile, despre asta putem să scriem , avem voie. Da.

Aș vrea atât de mult să vă pun niște poze cu ouălele mele abia încondeiate, dar pozele sunt așa out of fashion. Eu propun altceva: hai să facem o conferință video în care să ne arătăm oolele, eventual să venim cu diverse tipsuri , cum să le păstrăm mult timp nuanța, cum să le dăm luciu cu preparate eco.

Vă rog, vreau sfaturi și înjurături(pe adresa pornSteel@yahoo.com) pentru că nu mă pricep la pictură și aș vrea să știu: ce culori trebuie să folosesc ca să îmi iasă negru? Vreau ca în acest an ouălele mele să fie elegante, deci negre.

Negru à la emo sau dacă vreți negru à la nihilism de Chekhov sau d-ăla dintr-un episod din Seinfeld. Putem să încercăm toate nuanțele de negru, chiar și  ăla à la Spivak., ”nouă ne place!”, vorba lu” Moromete a lu” Preda.

Acest text este un pamflet. Și o spun pentru cei care s-ar putea simți atacați aiurea. Nu. Propun persoanelor fără Philemoni aka declarați clinic sănătos la examenul psihiatric anual să nu se simtă ironizați sub nici o formă, în mod sincer declar nu aceasta a fost intenția. sau cel puțin nu de partea aceasta.

Pe cealaltă parte, adică aștia cu ”Velerim și Veler, Doamne!” să ne abținem. În definitiv,și alcoolicii suntem oameni, nu?

Așa că zic: să fie tăcere!

D-aia poetică,à la păpușa Barbie de mucava!

Read Full Post »

Older Posts »