De la o vreme mi-am impus să fac în fiecare zi câte o provocare.
Provocarea pe ziua de azi a fost să le zâmbesc tuturor oamenilor care or să mă privească azi. Să le zâmbesc întocmai unui salut, a unor mâini în sus ridicate ale oamenilor preistorici ce arătau celuilalt mâna goală, semn că nu au nici o armă, nu e nici un pericol aici.
Cel mai greu mi-a fost să le zâmbesc celor cu fața acră și defensivă, așa cum o aveam eu înainte. Atunci am realizat că totul e doar o proiecție a mea, asta a fost. Eu eram cea cu armele în mâini. Am văzut azi că mulți nici nu au arme, armele erau în mâna mea și nimeni nu place pe unul care vine la întâlnire cu arme.
Unii mi-au răspuns la zâmbet cu invidie, alții mi-au răspuns sincer înapoi cu un zâmbet , unii mi-au zâmbit de complezență, unii mi-au zâmbit în zeflemea. Un timp am crezut că nu mă lăsați să vă zâmbesc, apoi am realizat că în momentul în care am dat drumul armelor din mâini, zâmbetul a venit de la sine.
Sunt goală, măi oamenilor! Nu mă plimb printre voi cu arme în mâini, pentru că nu am război pentru care să le posed. Nu mă lupt cu nimeni, nu vreau pământul vostru, carnea voastră, femeia voastră, vânatul vostru și nici viața voastră nu vreau să vă o iau .
Eu vreau doar să trăiesc lângă voi, fără arme din partea amândurora. Vreau să trăiesc lângă voi zâmbind.
Aș putea să mă îndrăgostesc de oricine în momentul ăsta. Chiar și de un țigan. Chiar și de o femeie. Chiar și de un copac sau un câine. Chiar și de o floare ori de copilul vecinei de la 3.
Aș putea chiar să mă îndrăgostesc și de viață. Iremediabil. Cu mici intermitențe, admit.
…. Și voi vă bucurați când mai vedeți câte unu” d-ăsta sărac cu duhul și lipsit de apărare din proprie inițiativă.
ghinda-fata-de cui ii pasa de ceea ce simti tu? de zambetul tau (minunat presupun de la atata excentricitate) te raportezi prea mult la ceilalti. periculos de mult.
trebuie să merg și în extrema asta. altfel nu aș putea deveni idiotul perfect.
Spune-mi te rog riscul 🙂
nu cred ca exista ceva riscant. sau poate totul este. arunca-te acolo unde crezi ca este fantana ta. 🙂 nu am pretentia nici unei intelepciuni, cam asa stau sufletele. extrema e e doar un cuvant 🙂 (ma uit cum cade chistocul tigarii de la balcon si el imi cere sa il urmez… nu o fac pentru ca nu e prea convingator )
mai bine ridică-te după fumul din țigară dacă și acesta te cheamă.sau și în acest caz e tot neconvingător? 🙂
de obicei dau cu zarul in ce directie sa merg. tot acolo ajung 🙂
duminica mi-am pus niste ochelari de soare mari. de fata o fata de masa in cap, am ingenuncheat in fata unui pet scofalcit. mi-am facut cruce in fata lui, l-am sarutat si am mers mai departe ca si cum. risc: sa nu ingenunchezi in fata petului.
îngenunchiatul în fața petului face parte din proces. Trebuia să o fac și pe asta. Mai devreme sau mai târziu. Riscant e , zic eu, să nu rămâi îngenunchiat. Vreau să mă golesc pe de-a întregul pentru a înțelege cu ce sunt mobilată.
frumusetea unei camere sta in goliciunea ei. eu m-as aseza pe tavan.
de ce nu în aer? ca și când călărim niște nori de gaz ilariant 🙂
cei mai tampiti nori sunt ilarianti. imi plac. asezutul meu ii poate convinge sa. (imi permiti te rog sa nu imi termin frazele. sunt putin ingrijorat)
Nici nu e nevoie. Inutil. Dar cine își termină frazele? Sper că tu nu.
mereu mizam pe acesta iluzie. dar chiar se term.
mda, am experimentat chiar azi asta. Unii nu mai au cuvinte, ori fraze , dacă vrem să le spunem astfel. Cuvinte pentru alții. Așa ca zâmbetul meu.
zambetul tau insemana ca este cel putin met. odic.
aș spune că da. sunt la faza project based. doar nu de mine era vorba, eu sunt la faza în care am prea multe cuvinte pentru ceilalți și pentru mine niciunul. sau aș avea unul , dar mi-l țin în lada cu zestre.
misterul … sa incercam sa renuntam la englezisme inutile. nu dintr-o puritate nationalista. (iti spun la ureche : urasc tarile) te comporti putin ca pe canepeaua psihanalistului? rastoarn-o!
ei da, păi cică m-am urcat încălțată pe divan. Nu mai mă primesc pe acolo.
un gest pe care l-as putea invidia. si as fi in acelasi timp de acord cu ei.
și pe care l-ai.
în ambele stări
altfel nu ar mai fi fost gest.
din nefericre a trecut pe. langa.
trebuie sa precizez ca mi-am facut cruce ironic.
mmda, mă așteptam la asta de la tine. chiar mă gândeam cum e să îți faci cruce fără să fi ironic.
cam greu dar amuzant. precum.
cineva ma intelege?
nu cred. nici nu te așteptai oricum 🙂
deja incep sa nu ma mai intelg nici eu. cum as putea sa
ce rost are întrebarea, Domnule Echt? e ca atunci când te vezi în oglindă și zici : ” Hai măă, nu sunt eu ăsta! Eu sunt mai frumos!” și apoi îți auzi vocea înregistrată și crezi că e a mamei tale, ori a tatălui, după caz(ori nu). de ce mai trebuie să
cateodata vocea mamei este a tatalui. asa e si cu oglin
da” totuși. cineva mă înțelege? Ping- pong. 🙂
asa iti sta cel mai bine. critica … cam … neradicala?
cam
și cam
fără de-astea
identități.
🙂 era o meta referinta la o trupa de punk. critica radicala se numeau. tampenii. suntem liberi sa urlam sau nu? cineva se retrage?
cine se retrage nu e idiot pe de-a întregul. Mi se pare mie că aici e ca un test Mensa? de-alea la care nu m-am priceput niciodata
m-ai prins, eu nici macar nu am nu am auzit. de . am impresia ca trebuie sa mai lupt pt statutul de idiot (lars von trier idioten) tanjind un pic …
ahahaha, anecdotic. Ai și umor , văd eu printr-un ochi ca cel de la avatarul domnului Echt. 🙂
umorul este ultimul cuvant pe care am invatat sa il pronunt. bine ca l-ai amintit … 🙂 din pacate eu nu am ochi sa inteleg ce spui .
ei, nu, dar tu vezi ochiul care vede!! Ochiul tău , de bună seamă.
iti marturisesc: cand m-am uitat in ochiul meu m-am uitat.
grea lecție. Și eu care credeam în a putea să îți vezi văzul.
mi-l vedeam dar putin aleopat. tocmai veneam de la templu. acolo ne-au spus ca.
păi și cu spiritul de turmă cum stăm? că eu stau prost, așa cum qed tu aici 🙂
nu exista. si stai bine. doar ca il bagi prea mult in seama. qed are legatura cu cu qede? (ora ne permite mutatii d-astea ne-genetice)
mărturisesc că nu înțeleg nimic acum. Nici nu știu ce vrei să spui prin Qede și nici ce am vrut eu să spun pri qed. Ar putea s fie la fel de bine Delysid. 🙂 Ca și când ar fi ceva de înțeles. Ca și când aș înțelege de ce plouă acum în Militari.
delsyd e un cuvant foarte frumos. pana si frumosul este delysid.
a inceput sa ploua. si eu la fel. spunand ca stai bine inseamna ca stai rau.
ei, da , se pare că sesizăm în timp real că plouă. uite o raportare:)
ploua si in drumul taberei precum in militari, si cand zic militari ma refer la soldati? cine mai stie …
eu zic că soldații sunt destul de departe de mine. dar plouă cu pace.(și cu formele ei de dativ). 🙂
dativul e un genitiv corupt. iar pacea vine doar la cativa metri sub.
ah, sunt de acord cu genitivul. E mai aproape de feminin. Pacea era voit interpretativă. dar ce tot cânt eu aici la pian :)… tu știi simfonia 🙂
deja o fredonez…. sa fiu orb sa nu vad ca totul e mai aproape de feminin. poate doar femininul.
înțeleg deci că nu ești orb, dar nu îți vezi ochiul care vede. Interesantă optică. Dacă tot suntem în semantica ochiului 🙂
este o orbire voluntanara. repet voluntanara.
am sesizat de la bun început. nu mai repeta, nu îmi plac mesajele subliminale 🙂
nici mie de aceea le repet. e o carenta de educatie pe care mi-o felicit. asa ca sa folosesc clisee in mod responsabil.
am inteles mesajul supraliminal. mai fumez o tigara si gata. adica ma dedau viselor. si acolo e ceva de vazut cu ochiul ala …
ah, eu n-am mesaje nici subliminale , nici supra. În schimb l-am înțeles pe al tău , chiar dacă nu l-ai repetat, nici măcar spus. 🙂
Și cum eram deja de acord că stau rău cu spiritul de turmă , mă duc și eu. Tot acolo. 🙂
alea supraliminale sunt de obicei mai indecente desi nu te-ai astepta la asa ceva. poate ne vedem pe-acolo. 🙂
da, zic. Doar că eu trebui să îmi pun zăbrea la ochi.că altfel nu pot să dorm.
Să purcedem
zabreaua face toata povestea.
nu glumeam cu zona supraliminala. e un fel de
asumat. orice mesaj subliminal vine la pachet cu mii de mesaje supraliminale.
mai sunt si mesajele simili-liminare cum ar fi scartaitul cerului, craparea asfaltului, masarea corpului astral, auto-sarutarile limacsilor…
desi nu ii dau seama daca.
am incercat si eu asta odata. acelasi rezultat . de asta nici nu ma mai chinui sa fiu simpatica cu oricine :)) 😀
nici nu trebuie sa te chinui.
ai dreptate .
stiam. e un fel de dreptate pe care nu o intelg deloc dar.
eu aș spune că nici nu trebuie. În definitiv fiecare se descoperă pe sine, simpatic ori nu. Iar cu chinuitul…hmmm, nu, chinuitul e inutil. Inutil de inutil , pe cât se poate în această inutilitate.
asa da. cu raspunsul asta sunt perfect de acord
inutilul e pe cale. cele mai frumoase cadouri – sic! – sunt neaparat inutile …
Adio, arme! – cum spune hemingway doar în titlu!..doar că zâmbetul în sine poate fi o armă. așadar: adio, arme! – bun venit, armă!
dacă alegi tu să faci din zâmbet armă, atunci fie! Eu nu m-am înarmat cu el nici să cuceresc pe ceilalți pe tărâmul afecțiunii și nici ca să îi cuceresc prin superioritatea actului. Zâmbetul meu nici măcar nu a fost un act. Inițial, da, pentru că mi-l propusesem prin provocare. Dar apoi, restul se rezumă la a trăi. Nu zâmbeam cuiva anume, nu zâmbeam în jur, zâmbeam în mine și se vedea puțin și din afară. Oricum nu îmi place să mă rânjesc 🙂
așa este. dacă vrei ca zâmbetul să fie armă, acesta poate fi. unii oameni îl folosesc în defensivă, alții pentru atac. cel mai bine e să-l ai cu tine și să-l oferi când simți nevoia. nu îl folosești din obligație sau dintr-o necesitate ci doar dacă îl SIMȚI din interior. atât!
Si mie mi-a venit odata sa zambesc , asa, din nimic, oamenilor de pe strada. In Romania . Am zambit si oamenii s-au uitat ciudat la mine. ca la o extraterestra. De parca zambetul gratuit si fara motiv aparent era ceva ce nu mai vazusera niciodata. Mi-a fost mila de ei. De atunci n-am mai zambit niciodata gratuit necunoscutilor pe strada.In Romania vreau sa zic. Prea mi-a fost luat gestul ca idecenta crasa. Pe aici e exact pe dos. daca nu zambesti cand cineva iti zambeste esti considerat sociopat .
Interesantă optică. 🙂 unde e aici pentru tine și de când ai dezertat din țară? 🙂
aici e la vreo nu mai mult de 2000 KM spre vest, dezert „is de prin 98 .
Franța? 🙂
Oui
ambetul gratuit si fara motiv (sa fim seriosi nu exista asa ceva in aceasta combinatie) este acelasi in orice loc din lume. prea multe probleme cu zambetele.
Zambete gratuite exista cam peste tot (vreau sa cred ca) , reactiile difera
eu spuneam doar ca nu poti sa ii impui unui zambet sa fie cumva.experimentul fetei de ghinda este unul interesant, dar mizantropia ma impiedica sa cred ca este si unul esential … zambetul in esenta sa nu poate fi decat poetic de restul se ocupa psihologia.
din păcate Domnul echt are dreptate de această dată ..
din pacate …
ceva mă face să cred că domnul echt zâmbește acum ironic, dar nu gratuit. 🙂 Nici ”din păcate” ăla nu pare asemenea ”din păcate”-ului meu 🙂
nicidecum ironic, putin bucuros doar. mai degraba melancolic este acel din pacate. desi daca citesc acum ce am scris nici eu nu mi-as mai da dreptate.
echitabil comentariu. sincer și cu tine atât cât vrei , sincer îndeajuns cu noi , atât cât vrei. Omni.
Potență 🙂
echtitabil. sa nu fim seriosi propun eu ca sa nu pierdem farmecul absurdului. rad rad la ceea ce spui tu. o ironie care se potriveste de minune lipsei frustrante de substanta pe care o dezlocuiesc.
ei, răutăți , zici eu : ) reminescențe din. zici eu 🙂
rautatile dau farmec lumii acesteia care tine cu tot dinadinsul sa se mantuiasca fara sa stie de ce. sau din ce,. exact zic tu. ceea ce.
obsesia oxigenului ne face sa pierdem frumusetea adancurilor. de obicei trebuie sa ne aruncam de pe un mal albastru. innamolirea nu e chiar asa nasoala. namolul e ca o dantela, e usor, aproape frivol, dar placut. porcii ne repeta mereu asta. sfintii porci. oamenii raman in in panica nu in namol.
🙂 o provocare ce doare, far’ de a fi atingere moale ci mai degrab un strigat aruncat in fata, o palma data cu lacrimi, o conjugare … si poate o impacare, o asteptare a iertarii, a intelegerii, a imbratisarii …
o împăcare , da, .asta caută toți cei care se raportează la ceilalți 🙂