Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2013

Aside

Ne încălzim la umbrele unor vechi misterii…între pacea eternă a nepăsării și gustul sărat al victoriilor neterminate. Un gust ce vine mult prea târziu pentru cei ce se află mai departe de consistența unei memorii a sinelui. Mă ridic în picioare și mă îndrept către ușa pictată în culori. Pictată în culori în mintea mea, căci nu știu cât voi mai sta aici.

Mă apăs tot mai tare pe mine întocmai unul buton de comandă de pe un panou de electricitate. Nicăieri în jurul meu nu bate un puls mai puternic ca aici; aici, în mijlocul vârtejului de ape totul este posibil. Pe pereți se află înțepate de mii de ace vechile desene, așteptând să fie schimbate din tură de altele noi.

În fapt, pentru mine totul e nou ca și când în fiecare zi trăiesc într-un alt univers, aproape-nou dar la fel de intolerant față de individualitatea fiecăruia, a fiecărui univers în parte. În fapt, fiecare om pe care am ajuns să-l cunosc suficient de bine mi-a provocat la un moment dat un moment în care să exclam: ” Și acesta poate fi numit nebun. ” De fapt, suntem toți nebuni în măsura în care reprezentăm un alt univers, entități diferite ale aceleiași specii.

Îmi întreb tatăl ce se întâmplă când ai un vid, timp în care nu îți poți permite să pui pe hârtie nici măcar un singur gând de-al tău și numai de-al tău. Îmi răspunde: ” Nu contează magma din care se construiește , ci timpul  în care se construiește…”. Prima asociație la vorbele tatei? : ” Se pare că sunt o bacterie rezistentă la penicilină”.

1002255_265316966941492_1721522742_n

Primul miros al dimineților din prezent este mirosul după care am jinduit multă vreme, vocile din jurul universului meu mă fascinează într-un mod delicios de bizar iar Filosoful fără sistem îmi dedică o poesie în diminețile umede în care mă trezesc să așez Luna cu partea văzută spre Pământ.

Mă simt binecuvântată în ultimul timp, vremea se schimbă oriunde aș merge, oamenii zâmbesc larg și dezarmant iar timpul trece după vrerea mea. Mă simt salvată din propria persoană în aceeași măsură în care sunt adânc împlântată în mine. Simt cum urmează alte și alte noi tratate de pace între instanțele mele morale și dorințele cele mai arzătoare. Simt cum mă sublim și tot ce pot să fac este să trăiesc.

Să te întorci către tine , iată o plăcere narcisică superioară, o dorință ce poate fi satisfăcută prin simplul act de a trăi. Aici, în prezent, puternic ancorată în prezentul meu continuu, sau vorba lui Magritte: ”Passé, avenir, je les ignore, Je travaille uniquement pour le présent.”

Magritte - La Corde Sensible (1960)

Anunțuri

Read Full Post »