Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iulie 2013

”Să facem teste alchimice cu sufletele celorlalți”  îmi pare că  strigă primitivismul din fiecare. ”Oameni ne numim cu toții”, auzeam universul cum cântă în jurul meu când eram copil. Ce e ciudat de plăcut este că și acum îl aud. Uneori, în singurătatea absolută, în acel moment în care te întâlnești cu tine și Alice te-ndeamnă la curaj, atunci auzi universul cum cântă fără să realizezi că universul întotdeauna cântă.

Bineînțeles, uneori oamenii se mai înarmează  cu bombe atomice de curaj doar  din simpla și totodată patologica, măreața curiozitate.
Nu mai am nimic să spun oamenilor in genere, am uneori sentimente pe care le simt vis-a-vis de mine și de cei ce-mi populează universul. Nu mă mai fascinează nimic din întreaga dorință a oamenilor de a mă vedea altfel de cum mă vad eu. Habar nu am cine poate determina care Eu e cel care sunt cu adevarat. Problema realității,ca ultim scut al raționalului.
SupraEul impune de la sine putere să raționalizăm, să înghițim cu porții mici, întregul afect.
Cred în continuare cu tărie ca propoziția : ” Eu am un suflet” nu are valoare de adevăr. Eu sunt într-un fel și în celălalt un suflet. Eu am un corp, sigur gura mea poate pronunța această propoziție.
Mi se pune în fața ochilor minții problema primitivismului sau mai degrabă a parvenirii unei societăți suficient de frustrate de sărăcie încât  li se pare că trăiesc cu ochii larg deschiși. Nu știu de ce este necesar să mergem cu ochii deschiși prin lume, adevărații oameni care văd cu adevărat au fost orbi cu desăvârșire. Orbi de orice încercare, zbatere, perversitate.

Imagine

Imagine

Lumea simplilor e mai frumoasă, astfel îmi spun de multe ori în ultimul timp.
Să ne închinăm primitivismului mistic și să mulțumim lui dumnezeu, ăsta al oamenilor, oricare ar fi sau mai ales ar nu fi el, că ne-a binecuvântat cu sfânta Ignoranță. În fapt, ignoranța aduce o fericire pantagruelică de nestăvilit.
Așa că oamenii stau și se hlizesc la Lună. Cu ochii deschiși neapărat.
O apologie a trezirii, o spoială falsă de caractere. În fapt,  dormim cu toții, fiecare în universul său, în placenta lui, în lichidul lui amniotic.
Vreau doar să trăiesc în continuare cu ochii închiși, doar că pleoapele mele sunt ciupite seară de seară de insecte parvenite. Adică parvin de afară direct în camera mea.
Țânțarii sunt o reală problemă în București în aceeași ordine de idei.

Read Full Post »