Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2014

Reactualizare, reactualizare. Ce mai face Sinele tău, Fată de Ghindă?

„Terapeuta semnalează pacientei că a vrut să se joace „de-a datul de mâncare” în momentul în care pacienta şi-a simțit expulzarea din uter.
Pacienta răspunde că s-a născut prin cezariană”
Ne jucăm „de-a datul de mâncare” dar miza se află adănc îngropată în inconştient. Atâtea obiecte tranzacționale care rănesc: prieteni care nu mai răspund la telefon. Cum le ştie ea, karma, săraca, pe toate.
gândul că nu mai ai familie. Dar cum, vociferează Supraeul, sângilii nu se uită. Atunci ei cum m-au uitat? poate şi au uitat propriul sânge, propria naştere. Familia oricum nu este de deținut, încerc să mă conving printre episoade maniacale, logoree şi bruxism sălbatic.
nu, familia nu se deține, doar este. Nu mai am o familie dar ea este şi fără mine. şi eu fără ei.
Mă lipesc de mine aşa cum mi-am lipit coroanele dentare ieri cu bani împrumutați.
Ea mă ascultă. E singura care o mai face. Tace deocamdată.
încep din nou. delirez, plâng şi mucii mi se scurg pe jos. dar nu e bai, aici am voie orice. Am voie să spun că singurul joc la care mă pricep de minune este jocul solitar în oglindă/ oglinzi.
Când eram copil obişnuiam să mă joc cu mine în oglindă. Tata se îngrijora şi spunea că numai copiii cu probleme fac aşa ceva. Profesor, ştie pedagogie. pe pâine.
copiii aud, părinților! şi uneori şi văd. Atunci luam oglinda, o spărgeam şi o ascundeam pe sub mobilele grele din sufragerie.am ascuns multe oglinzi.
image

însă ceea ce copilul a văzut în oglindă rămâne bine abandonat în singurul transfer care mai contează. Într-un duplex de pe bulevardul Decebal se află un desen: un om descărnat, cocoşat, cu picioare tremurânde , poartă în spinare un măgar intact. nimic mai adevărat. e timpul să renunțăm la cocoaşa inutilă a lucrurilor pe care le purtăm obsesional, de fală, din neputință.
un self adevărat e pe cale să strălucească.

Anunțuri

Read Full Post »