Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘familie’ Category

Nu am putut să parcurg niciodată travaliul morții cuiva drag. Atunci când a murit Pina, femeia care avea grijă de mine și care m-a crescut, am murit cel mai rău. Ea era prietena mea, mama mea, sursa imaginației mele, inspirația mea de atunci.

Ea era Îngerul meu protector.  Nesuportând trauma dispariției ei, l-am inventat pe Taita, prima mea Fantomă de la Operă. Taita era un scrib egiptean cu ochi negri și calzi, care mă ajuta întotdeauna să trec peste realitate. Substitutul Îngerului meu păzitor mort.

Mi-am creat întotdeauna realitățile mele în ceea ce vedeam în jurul meu: în două bețe de chibrit arse văd doi copii care s-au jucat pe afară toată ziua și ajunși în casă pe seară sunt plini de praf și cu fețele înnegrite de la atâta joacă. Într-o pereche de degete ridicate aș putea să înțeleg: ”Îmi pasă de tine!”, într-un ochi însângerat văd un tânăr care cară doruri grele în spate, întocmai lui Atlas.

Am o prietenă care vede lucrurile diametral opus. Mi-ar spune : ”Iar te joci cu bețele de chibrit scârboase și negre? NU vezi ce te-ai murdărit pe mâini?” sau ”Fată, ce proastă ești, ăla te înjură , nu îți spune că îi pasă!!!”. Nu vreau să știu ce ar putea să îndruge despre ochiul însângerat.

Putem să alegem oricare din aceste viziuni, ori putem  alege calea de mijloc, ceea ce e de preferat.Dar niciodată nu îți închide imaginația într-un stup cu albine flămânde!

Până una alta, your choices are half chance, so are everybody else”s. 

Read Full Post »

Să te întorci pentru o clipă cu capul înspre Sus, înspre imponderabilitate, să atingi inutilitatea existenței prin frumusețe.

Cineva a fost acasă. Cu mână nesigură de fotograf mai mult decât amator, cu privire lacomă și bolnavă de reverie, cu păr încurcat printre crengi de cireși infloriți, cu un desen ludic prins în dans cu  vântul, cu un verde crud din albastru schizofrenic, cu geamuri plânse de emoția înfloririi din spatele lor, cu minuni de  străjeri ai acestui ”cineva”, cu un infinit de ape în care a înflorit o Idee întocmai unui nufăr(sau chiar era un nufăr?!), cu încăpățânarea obișnuită a troscotului de a supraviețui, cu eternitatea, cu toate acestea pe care le înstrăinează, Cineva își alienează o bucată de timp.

Azi sunt darnică. Am timp de dat.

Read Full Post »

Trec printr-o perioadă în care mi-e dor înfiorător de tare de copilărie. De aici, totul îmi pare alandala, prezentul nu  mă  mai cuprinde, timpul mă trăiește pe mine, evenimentele se succed fără știrea mea, apusul mă surprinde mereu absentă și total deconectată de la lumea reală. Cânt pe străzi melodii vechi, învățate în copilărie, îmi umplu nările cu mirosuri atât de vechi, atât de uitate încât mă simt o fantomă a trecutului după care jinduiesc nespus. Trăiesc experiențe albastre în camera mea de singuratică . Aici și-au găsit locul oamenii trecutului, oameni morți, dispăruți, uitați sau doar refulați. Oameni-amintiri ce poate abia așteptau să îi chem din nou întru amintire.

Retrospecție.  Ce copil fericit! Printre atâtea traume și atâtea mizerii pe care ochiul vigilent de adult le aruncă în spinarea copilăriei, am fost un copil fericit. Extraordinar de fericit.

Doi copii, amândoi de-o șchioapă.

Tata s-a întors din Franța. Nici nu știam că are să vină azi. De fapt, știți, s-a întors azi-noapte pentru că îmi aduc aminte vag că un obraz aspru și ud de lacrimi m-a sărutat prin somn în timp ce două mâini mă strângeau puternic în brațe. Nici nu trebuia să se întoarcă dar uite că acum știu că doarme cu mama în sufragerie. Mi-a spus Alexandru, fratele meu. E dimineață și dacă nu mă înșel , e vară. E vară și afară e cel mai frumos soare din lume. Soarele dimineții de vară. Alex mă îndeamnă să deschid ușa încet, mama și tata dorm încă.

Prin ușa ușor întredeschisă, văd cel mai sublim spectacol static. Văd fericirea.  În așternuturi calde, mama și tata dorm zâmbind împreună prin somn. Oare visează același vis sau doar se fac că dorm??? Lenjeria de pe pat e de un oranj pal,încărcat de un imprimeu cu flori imense, soarele ce scaldă ușor și ideatic camera este de același portocaliu sălbatic. În razele de soare văd cum dansează firișoare mici de praf și totul e fericire. Lângă ei pe pat,pe jos, pe rafturile bibliotecilor înțesate cu cărți, pe covorul persan, pe măsuța neagră de abanos, pe masa cea mare, pe fotoliile vechi, în întreaga cameră, stau aranjate în maldăre ordonate zeci și zeci de tricouri roz, oranj, bej, păpuși elegante, mitraliere de plastic, un leu din pluș , un cățel și un arici asemenea,mașinuțe și alte jucării ingenioase,  rochițe elegante, adidași de băiat și de fată, parfumuri în cutii extravagante, cărți și reviste ce vorbesc despre o lume  străină, plicuri, timbre, franci, ambalaje de cadou mototolite, pungi colorate, ciocolată, dulciuri pe care nu le-am mai văzut până acum nici la televizor.etc, etc. Moș Crăciun e nimic pe lângă asta. Nici în cele mai frumoase visuri ale mele de copil nu am crezut că așa ceva e posibil.

Știu doar că în lumina aceea portocalie de dimineață, mama și tata se iubeau, noi eram fericiți că tata s-a întors acasă, cu dulciuri, jucării și haine pe care le văzusem doar în reclame ori în almanahul de modă Neckermann, afară era cald și oamenii care treceau pe drum, în ciuda faptului că erau străini, îmi zâmbeau și făceau parte din micul meu Cosmos.

După o scurtă perioadă de acalmie, insomniile au revenit. Deocamdată doar ele. Aștept(sau mai bine zis, NU aștept) vertijul.

Îmi ridic paharul cu apă rece și închin sec: ”Pentru încă o noapte albă, domnilor! ”

În liniștea nopții, într-o cameră cu lumină rece, alături de fantomele dragi ale trecutului, ascult genericul Cinematecii. Mi-e dor crunt, să se mai întâmple doar o dată. Să aud televizorul din sufragerie cum cântă marți seara, cum muzica lui Chaplin  să mă cheame hipnotic spre locul meu pe canapea, lângă tata.

Shhhht, începe filmul!!!!!!!!!!!

Read Full Post »

 

 

Iubesc ploaia de vară ce îmi udă părul și genele. Visez la ziua în care o să am o bibliotecă precum a tatei.  Mă îndrăgostesc întotdeauna de oameni imposibil de avut, în cazul în care iubirea îmi e împărtășită, fug și nu mă mai întorc. Sufăr de insomnii creative și am ochii negri.

Toată copilăria am fost un fetiță băiețoasă și timidă. De timiditate nu am scăpat nici acum.  Citesc tot ce îmi pică în mână și nu visez niciodată decât cu ochii închiși. Am un frate și patru câini( de o săptămână doar 3) , nu neapărat în această ordine. Din întotdeauna am știut să le vorbesc oamenilor , niciodată despre mine și despre sentimentele mele. Am zis te iubesc de câteva ori în viața mea, iar oamenii mă cataloghează rece. Explicația mea infantilă este: un copil ce a suferit în copilărie din pricina relației disfuncționale a părinților învață să se prefacă rece. Așa mă apăr eu.

Sunt nervoasă și ușor intolerantă cu lipsa de civilizație.

Pentru mine valoarea banilor se convertește în daruri pentru cei dragi și nu numai. Mă cert uneori, dar întotdeauna iert și trec mai departe.  Plâng rar , dar atunci când o fac, plâng pentru că mă impresionează cei din jurul meu.  Am 24 de ani și un triliard de visuri ce se așteaptă visate.  După zeci de experiențe lamentabile, continui să cred și să investesc sentimente în oameni. Sunt acidă și critică de multe ori fără motiv. Îmi doresc  atât de tare să am în camera mea , pe peretele meu un tablou cu un copac singuratic în câmpie. Îmi place mirosul de fum și de struguri toamna( asta o poate înțelege doar cine a trăit la țară).  Aproape întreaga mea garderobă se compune din rochii și pantofi cu toc mărimea 37. Îmi place singurătatea și Tudor Gheorghe.

Miercuri îmi ofer darul meu de Crăciun către tata: un concert, o seară de  colinde  cu Grigore Leșe la sala Radio. Admir oamenii cu familii armonioase pentru că eu n-am avut niciodată una. Aș vrea să-l întâlnesc pe Edward Norton. Aș vrea ca oamenii să îmi zâmbească mai des. Sunt criticată și stric relații pentru modul meu brutal de a spune lucrurile pe nume.  Port bijuterii rar și atunci când le port este pentru că îmi sunt dăruite.

Toți cei care mă cunosc cu adevărat mă cataloghează drept un copil mare și ambițios. Sunt foarte dezordonată și îmi place să mă plimb singură  noaptea. Sunt fascinată de focul de artificii care mă emoționează profund. Părul  meu e roșcat în lumina soarelui la apus. În copilărie, toată vara umblam desculță. Toate acestea eu și altă eu.

 

”Tu ce bei ? Apa sau valul ?”

Read Full Post »