Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘mystery’ Category

Ottoisiris este un cufăr plin cu inimaginații. Niște lucruri , niște poveri, dansuri și fantasme pe care voi nici măcar nu vi le puteți închipui. Dansuri fugare printre zece mii de lumi, saci cu poveri în care Ottoisiris  a ferecat monștrii mitologici, dragoni construiți din bucăți strălucitoare de sulf, strălucitoare ca și când în compoziția acestui sulf s-ar regăsi pietre prețioase în caleidoscopice culori.

În acest cufăr al lui Ottoisiris , acesta  ține toate inutilitățile pe care le-a cules de-a lungul timpului, de-a lungul celor zece mii de ani în care porii acestui cufăr respirau alte flori, alți nori spuneau povestea vieții, alte beri curâțau gâtlejul cufărului. În cufărul domnului Ottoisiris dorm în pace cerbi și căprioare arhetipale, cerbi ca un gadget perfect, căprioare cu gene lungi ce clipesc a fericire în soarele castaniu. Ottoisiris a avut grijă să își populeze și copuleze cufărul cu tot felul de excentricități: biblii albastre din porțelan, prăpastii în care zăceau flori de lămâiță și miros de struguri, colaje din nori albastri si albi, țigări roluite în broboane de transpirație și fumate cu degetele mici de la picioare, Larii feminine din lut ars, cu pântece proeminente și șolduri pline pe care Ottoisiris le atingeacu degete excitate, cutii mici de metal în care avea kitul perfect cu ajutorul căruia putea să își administreze drogul preferat: Tedelysid.  Ottoisiris avea în cufăr chiar și fluturi galbeni cu negru, combinația lui preferată de culori, fluturi galbeni ce crescuseră într-un cap castaniu mai deunăzi, mai avea căni cu ceai în care își picura în fiecare dimineață picăturile lui de mercur din ochiul drept obosit și resemnat.

Dacă tot a venit vorba despre ochiul drept al acestui Ottoisiris , trebuie să știți că el este stăpânul tuturor lucrurilor din cufăr. Este generalul lor, stăpânul garnizoanei inutilităților,  le putea face și strica de  zece mii de ori, își putea aranja acest cufăr al lui în toate felurile posibile, ca o mutare continuă de mobile prin camere albastre și galben nebun.  Și despre acel ochi drept aș vrea totuși să vorbesc, știți, cu el am stat de vorbă  azi puțin, prin niște rafale de tun trase de pe Teatrul Național și de pe Camera de Comerț.

Acest ochi drept e un tânăr domn cu față de Leu ,mâini din necurgeri de mercur, picioare de cerb aselenizat, și abdomen plin cu mierea albinelor din cel mai înalt copac din jungla africană a Bazinului Congolez.

Acest ochi drept despre care doresc să vă vorbesc e singurul care mai știe o artă veche: to pacify the bees. Nu doresc să spun mai multe despre acest Ottoisiris , cufărul lui și acest ochi drept cu cap de păpădie.

Poate acest pasaj dintr-un documentar Human Planet vă va face să înțelegeți cum miroase cufărul acestui misterios Ottoisiris.

Anunțuri

Read Full Post »

Pui capul pe pernă și somnul vine instantaneu, lucru neobișnuit în cazul insomniacilor. Te trezești de câteva ori în noapte și realizezi că făceai în vis psihanaliza unui tânăr domn pe care îl consideri misterios în stare de conștientă. În vis, tânărul domn avea propria-i identitate, ceea ce te face să te gândești dacă nu cumva în vis e doar un simbol al altcuiva. Știi cine și îți zici: ” Da, parcă el nu e tot un arhetip !”.  Dialogul cu acest tânăr domn e fructuos, plin de înțelesuri și mai ales de non-înțelesuri.  Realizezi cât de mult îl cunoști pe baza dialogului din vis.

Dar e doar amarul sentiment că îl cunoști , amarul sentiment că în vis a avut loc un dialog revelator, amarul sentiment că ai știut ceva, amarul sentiment că ai visat. Ce e cel mai amar e că în stare conștientă, în stare agilă, intuiești că răspunsul e în tine,  nicăieri altundeva.  Și mai realizezi că oricât cobori în Thanatos, răspunsul rămâne mut.Și atunci realizezi că poți alege să găsești acest răspuns, esența perfectă a misterului la posesorul ei.  Dar aici drumul se arată și mai anevoios.

Oftezi din suflet , un suflet încordat,  și pui capul pe pernă din nou. Somnul vine instantaneu, lucru neobișnuit în cazul insomniacilor.  Visezi că mergi pe marginile tăioase și alunecoase ale unor blocuri-turn  imense și întunecate. Fugi de o apă mare care riscă să te înghită. Sari de pe palierele cele mai înalte ale blocurilor, cât mai jos, cât mai jos, spre abisul de necuprins.

Într-un final alegi să pătrunzi pe geamul unei camere. Acolo……eh, altă poveste ce nu se vrea povestită.

Te trezești și îți zici: ” Iar vise infantile??? ape adânci și poduri peste care abia poți să găsești puterea să treci? Iar legătura asta bolnăvicioasă cu sinuciderea? ”

Încerci să faci asociații libere ,două câte două, dacă s-ar putea. Ce e pentru tine misterul,te întrebi?

Auto…???

Ah, nu, nu chiar !!!! Și totuși, știi că răspunsul e zăvorât într-un subconștient încăpățânat, la fel de încăpățânat ca și dorința ta de singurătate.

Te trezești de-a binelea. Sentimentul amar al necuprinderii e prezent în continuare. .

”Am visat prea mult !” îți spui…. ”Am obosit !”…

Te ridici în picioare și mergi șchiopătând spre blocurile turn care așteaptă să le escaladezi. ….

N.B. off topic: ” Mă gândesc tot mai serios să renunț la facebook, blogul ăsta și tot ce implică vreun soi de comunicare virtuală. Bănuiesc că tânjesc după abisul interminabil ce se află dedesubtul blocurilor de-asupra cărora deocamdată planez…!”””

N.B.  legat de imagine. Autorul picturii e Michael Cheval.http://chevalfineart.com/  și aparent nu are nici o legătură cu postul meu.Pentru cei care îl știți deja, vă mai bucurați ochiul magic, pentru ceilalți sper să fie o bucurie vizuală(și nu numai).Eu nu l-am aflat singură, fratele meu l-a descoperit și l-a împărtășit cu mine.

Read Full Post »

Oamenii au simțit dintotdeauna nevoia să umple spațiul.

În seara asta am primit o poza.Un prieten  cu care eram la mine îmi arată foarte amuzat ce idioți sunt oamenii din afară. Că când(sic!) a fost el afară, printre străini, a văzut un magazin care arăta astfel:

Era așa de supărat, cum pot oamenii să-și bată joc de alții cu miștouri d-astea ieftine? Păi ăsta e magazin de pantofi?

Revin.  Edward Bernays bâlbâindu-se în stilul caracteristic mi-ar spune că am dreptate de data aceasta. Bănuiesc că a fost eficientă tehnica asta ieftină de a pune o pereche de pantofi într-un magazin gol și să te aștepți ca oamenii să guste momeala. În următoarele săptămâni ori luni, cu siguranță că acest magazin a fost populat de mii de pantofi, devenind un magazin în toată regula, inclusiv cu spălați pe creiere ce vor cumpăra pantofi.

Simțim inconștient atunci când privim în gol, nevoia de a-l umple, de a da viață vidului. Și începem prin a pune o pereche de pantofi în locul unde va ființa un magazin,o puzderie de colonii de pantofi.

Simt și eu nevoia, ca toți nemuritorii, să controlez necunoscutul, întunericul, să-l explorez, urmând ca mai apoi să-l populez cu identități, să-l umplu de cunoscut, sa mi-l asum, interiorizându-l prin auto normare, îmblânzind vidul prin impunerea cunoașterii,supunând vidul, da, caut și eu să ”Veni, vidi, vici!”.

N.B. Dah, îmi mențin părerea fermă că Maslow a fost un vizionar. Nevoia de explorare e o nevoie superioară, întocmai celei de cunoaștere, cu puternice ecouri ale aceleiași dumnezeiască nevoie de a te perpetua prin popularea necunoscutului. Cunoașterea e reproducere.

Read Full Post »

” Până la urmă  D. a acceptat invitația fetei. În hol, rochia neagră și lungă a femeii afișa un spate gol și o piele albă de regină a iernii. Părul de culoarea lemnului de cireș respira leneș prins într-un coc lejer.  O privire fugară: mâini, gât,urechi, degete, nici o bijuterie. Buzele strânse într-un surâs reținut de satisfacție erau colorate într-un roșu stins, ca și când femeia și-ar fi șters culoarea artificială de pe buze.  Ochii negri îi căutau privirea bărbatului.Știa că e frumoasă și că e admirată în tăcere.

S-a apropiat de ea și i-a oferit brațul său. Nici un compliment iar privirea și-a îndreptat-o înspre ușă. Ajunși la dineu, D. s-a lăsat prezentat pe rând unor bărbați înalți și uscățivi, cu bărbi dese și albe, tunse într-o manieră elegantă și femeilor acestora, ale căror gâturi purtau amețite de greutate diamante uimitoare. Mai apoi, mâna mică a femeii îl conduse în fața unui bărbat înalt ce fuma pipă și privea încruntat în jurul său. Părea că o cunoaște pe femeie de mult timp, amândoi schimbând priviri misterioase.

Un alt bărbat  aflat între două vârste o invită pe femeia cu rochie neagră la dans. Muzica era bizară însă ceva îi atrăgea lui D.  privirile  pe ringul de dans. Femeia dansa cu mișcări elegante, condusă ușor de brațele lacome ale bărbatului între două vârste. Ceva nu era în ordine. Muzica, băutura ori parfumul puternic de  polen din încăpere îl făcea să se simtă atât de amețit?

Femeia își dezvelea dinții albii de felină la fiecare cuvânt al acestuia pentru ca mai apoi să își întoarcă privirea indiferentă înspre D.  Închise pentru câteva secunde ochii și scutură ușor capul. Femeia asta îl înnebunea. Uneori, când erau singuri în casa goală, ar fi vrut să îi bată ușor în ușa camerei, să se așeze pe patul ei, să o privească în ochii mari și să îi mângâie părul moale. Apoi să plece. Doar atât se cade. Sau nici atât. Avea să o ignore și el întreaga noapte, poate chiar asta își dorește.

Două ore mai târziu, o mână sigură atinse spatele gol al femeii. O răsuflare fierbinte pe gâtul femeii o făcu pe aceasta să răspundă  cu o tresărire ușoară. Își întoarse ochii plini de văpăi către D. și după o mușcătură lentă a buzei de jos spuse: ”Și eu. Acum.”

Read Full Post »

S-au rupt fire de păianjen ce nu s-au vrut niciodată înfrânte, buze răsfrânte întru rugăciune bezmetică, ochi arși de minciuni sfruntate și totul e scrum. Adun de pe jos doar pagini arse și pământ sfărâmat între degete.  Beau. Sec. Înghit cu scârbă după ani de abstinență și gustul mi-e străin de la gat în jos. Vreau să uit doar șiragul ăsta scurt de ani în care viața mi-a  turnat  leșie în pahar.

Unii oameni aleg linile simple, curate și pline de semne de bun augur. Alții, certați cu îngerii din jurul lor, aleg  câmpiiile în care sălăsluiește un singur copac cu un singur suflet. O singură inimă care bate în scorbura tânără. O câmpie fadă, cu drumuri întortocheate și pline de ciulini. Acestor oameni le place durerea. Adoră sângele șiroind și gustul propriului  sânge îi îndeamnă să vâneze…

Știi, urăsc vântul care te bate din spate. Vântul ar trebui întotdeauna să bată doar din  față, să strângi din dinți și să lupți , să calci peste singurătăți, să calci peste tot ce ai nevoie , peste tot ce meriți, și să împărtășești din lumea ta ….să o dai, să o destrami și să o fărâmițezi în mii de făclii nesemnificative. Aud tastatura cum sună sub apăsarea degetelor mele inconștiente și simt că lucrurile trec oricum fără noi. Că luciditatea nu ajută la nimic. Poate doar la ratare.

Că oamenii sunt mici și plini de certitudini pernicioase. Până una alta, fericirea e fericire și durerea e durere,din câte știu eu . Inima tresaltă la ambele. Și sarea din ochi mi-e comună . Comună , așa cum sunt eu cu toți atomii mei.   Am acces a doua oară la acea lume obscură și subterană .

Vara asta am simțit toamna cu toata ființa mea. Aș fi râs isteric știind că eu sunt idoata care a făcut-o să vină înainte de vreme.  Doar că sunt a naibii de beată ca să îmi pese de toamnă. De toamna mea. De fărâma mea de umanitate.

Cândva totul era al dracului de oranj. De înnebunitor de oranj. Era ca o poveste care se cerea sacrificată și sfâșiată în mii de parți invizibile. Căci asta cere fericirea întotdeauna, să o sacrifici, să o cerni de visuri și senzații. Căci peste mirificul din viața ta își face loc realitatea. Ea. Dureroasă. Imensă.  Și atunci realizezi că ai refuzat să plângi în zadar.

Privesc culoarea din paharul meu și știu că numai oranj nu e.  Îti mulțumesc , Doamne, că îmi oferi seara aceasta, în care cânt la pianul tastaturii un cânt imprecis și sublim. Îți multumesc, Doamne, că mă redai mie întreagă și fremătând de durere de regăsire!!!!!!!!!!

Ascult a mia oară Octombrie a lui Tudor Gheorghe…. de fapt, a lui Topârceanu. În plină vară , trăiesc o toamnă sublimă și infernal de întârziată……..

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Cu ochi lungi, cu gene lungi…..

Read Full Post »