Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘art’

Vorbim despre mâncare. Și apoi despre moarte. Și inițial ți-ai propus așa: să fii jelit în mod epic de bătrânele satului în timp ce cortegiul ascultă tăcut povestea ta de viață.Ca o prelungire a vieții de după moarte, strigătele epice relatează cea dintâi și cea din urmă epoee, despre om din neant apărut.Despre dorința irefutabilă de a rămâne o fărâmă din identitatea ta imprimată pe real. Și apoi e durerea, nevoia de a exista ceva dincolo. Și dacă acolo nu este decât capătul de linie, vei vrea să lași aici o zbatere de pleoapă, un infim de identitate tatuată în conștiința comună a cortegiului funerar.

Mai târziu vorbești despre mâncare și supraviețuire. Despre celula mamă ce a expulzat patru celule fiice. Despre cum celulele fii și fiice se hrănesc din mamă, până la sublimare, până în momentul în care și-au rămas pe sine propria hrană fierbinte și vibrantă. Au înțeles că mama s-a sacrificat, dându-se drept pradă, pentru a trăi într-o prelungire împătrită, pentru a renaște prin celulele fii și fiice. Mai devreme sau mai târziu aceste patru celule fii și fiice vor trebui să se aleagă pe cea mai slabă pentru a fi mâncată, în definitiv trebuie să perpetuăm un sacrificiu, rugul trebuie să rămână aprins. Avem nevoie să supraviețuim.  Și atunci , noi, cele patru celule fii și fiice alegem să expulzăm la rândul nostru fiecare câte alte patru procente de evoluție. Și mai apoi, mai în zilele noastre, a fost Turnul Babel, ăl de sus din nori.

Mai târziu, vorbești despre mâncare și despre răspunsuri patologice . Despre conflict=iubire. Despre nevoia de conflict în viața ta pentru a putea să iubești partea adversă. Tu nu poți să iubești liniște. Liniște nu e iubirea. Mama și cu tata se iubeau, se certau și se iubeau. Pentru că se iubeau trebuia să existe cearta, strigătul animalic de ajutor al sufletului preistoric. Vrei și tu să iubești, dar liniște e alienare. Ai nevoie de conflict. Pentru că asta înseamnă să iubești. Neliniște, angoasă, fierbinte. Zâmbet. Fără vină. Tu nu ai nici o vină.

Mai întâi, nu vorbeam nici eu , nici tu. Doar supraviețuiam. Iar eu am reușit să evoluez, și să încerc să verbalizez prin combinații de sunete și deschideri ale gurii. Și m-am gândit să creez convenția exteriorului, să dau nume obiectelor din exterior. Despre sentimente nu-i nevoie deocamdată de convenție, ce simt eu, simți și tu, putem păstra onomatopeele pentru comunicarea acestora, dar lumea din afara noastră, a miliardelor și miliarelor de celule fii și fiice , trebuie denumită, trebuie modelată și supusă convenției. Așadar, să vorbim, să găsim sunete pentru fiecare lucru ce ne înconjoară. Tot ce e străin de evoluția noastră intracelulară trebuie scos din infinit prin convenție. Și ăsta a fost timpul. Ce superb, nu? Am creat, în inconștientul nostru comun, conceptul , abstract de-altfel, de timp.

Iar mai apoi am vorbit despre mâncare. Și tu ai evoluat și mi-ai creat o masă la care să mănânc,și nevoi superioare pe care trebuie să le satisfac. Și eu am creat furculița și vesela. Și apoi, mai în zilele noastre, a fost Turnul Babel, ăl cu turlele în nori.

Anunțuri

Read Full Post »