Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘in love’

Mă privește cum alerg ca o disperată după 226 ce e în stație la Răzoare, traversează ușor și calm strada către autobuz. Se dă în lături și îmi face loc să intru eu prima în autobuzul atât de aglomerat. Încerc să răzbat spre dispozitivul de validat abonamentul printre mâini ridicate, căciuli murdare și papornițe încărcate cu praz( N.B. Nu am nimic cu oltenii 🙂 . În mod natural , șoferul pornește din stație de parcă transportă  varză și barabule iar eu, cum nu apuc să mă susțin de nicio bară o iau la vale vertiginos peste doamna din spatele meu. Deja mă pregăteam sufletește pentru ce avea să urmeze: ”- Hai că ești nesimțită domnișoară, nu vezi pe unde mergi, nu vezi că sunt bătrână, bla bla , bla ”.

O mână fermă însă mă prinde de antebraț, mă trage către ea și mă aduce într-o stare de echilibru. Mulțumesc cu glas încet și cu ochii în pământ. Știu a cui e mâna ce m-a prins. Știu că  a zâmbit când i-am mulțumit. Știu că acum mă privește și îmi caută privirea. Știu că are niște ochi superbi. Știu că îmi studiază fiecare trăsătură a feței mele în timp ce eu privesc tâmp pe fereastra autobuzului.Știu că timp de trei stații a tot sperat că am să îmi ridic ochii către el. Știu că am rămas tot un copil timid și stângaci când vine vorba de oameni speciali. Îmi fac curaj și îi privesc mâinile. Două mâini perfecte. De când eram mică am obsesia mâinilor bărbaților. Cel mai frumos lucru din visurile mele : un bărbat cu mâini frumoase, în felul meu de a place.

Un bărbat înalt, brunet, cu frunte înaltă și îmbrăcat office (nu la modul acela metrosexual ce se întâlnește  în zilele noastre) . Ăsta e el văzut printre genele mele lungi și negre.  Doi ochi negri și o față prelungă. Acesta e el privit pe furiș. O gură subțire ce se frânge într-un zâmbet reținut.

Eroilor. O domnișoară din spatele mele mă roagă să îi fac loc. Îi răspund că o să cobor și eu tot aici. El e în fața mea și mă privește uneori. Mă gândesc la un singur lucru : să coboare și el.

….. Well, asta înseamnă pentru mine gest romantic. Ăsta e romantismul.

Read Full Post »

S-au rupt fire de păianjen ce nu s-au vrut niciodată înfrânte, buze răsfrânte întru rugăciune bezmetică, ochi arși de minciuni sfruntate și totul e scrum. Adun de pe jos doar pagini arse și pământ sfărâmat între degete.  Beau. Sec. Înghit cu scârbă după ani de abstinență și gustul mi-e străin de la gat în jos. Vreau să uit doar șiragul ăsta scurt de ani în care viața mi-a  turnat  leșie în pahar.

Unii oameni aleg linile simple, curate și pline de semne de bun augur. Alții, certați cu îngerii din jurul lor, aleg  câmpiiile în care sălăsluiește un singur copac cu un singur suflet. O singură inimă care bate în scorbura tânără. O câmpie fadă, cu drumuri întortocheate și pline de ciulini. Acestor oameni le place durerea. Adoră sângele șiroind și gustul propriului  sânge îi îndeamnă să vâneze…

Știi, urăsc vântul care te bate din spate. Vântul ar trebui întotdeauna să bată doar din  față, să strângi din dinți și să lupți , să calci peste singurătăți, să calci peste tot ce ai nevoie , peste tot ce meriți, și să împărtășești din lumea ta ….să o dai, să o destrami și să o fărâmițezi în mii de făclii nesemnificative. Aud tastatura cum sună sub apăsarea degetelor mele inconștiente și simt că lucrurile trec oricum fără noi. Că luciditatea nu ajută la nimic. Poate doar la ratare.

Că oamenii sunt mici și plini de certitudini pernicioase. Până una alta, fericirea e fericire și durerea e durere,din câte știu eu . Inima tresaltă la ambele. Și sarea din ochi mi-e comună . Comună , așa cum sunt eu cu toți atomii mei.   Am acces a doua oară la acea lume obscură și subterană .

Vara asta am simțit toamna cu toata ființa mea. Aș fi râs isteric știind că eu sunt idoata care a făcut-o să vină înainte de vreme.  Doar că sunt a naibii de beată ca să îmi pese de toamnă. De toamna mea. De fărâma mea de umanitate.

Cândva totul era al dracului de oranj. De înnebunitor de oranj. Era ca o poveste care se cerea sacrificată și sfâșiată în mii de parți invizibile. Căci asta cere fericirea întotdeauna, să o sacrifici, să o cerni de visuri și senzații. Căci peste mirificul din viața ta își face loc realitatea. Ea. Dureroasă. Imensă.  Și atunci realizezi că ai refuzat să plângi în zadar.

Privesc culoarea din paharul meu și știu că numai oranj nu e.  Îti mulțumesc , Doamne, că îmi oferi seara aceasta, în care cânt la pianul tastaturii un cânt imprecis și sublim. Îți multumesc, Doamne, că mă redai mie întreagă și fremătând de durere de regăsire!!!!!!!!!!

Ascult a mia oară Octombrie a lui Tudor Gheorghe…. de fapt, a lui Topârceanu. În plină vară , trăiesc o toamnă sublimă și infernal de întârziată……..

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Cu ochi lungi, cu gene lungi…..

Read Full Post »