Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘întrebări inutile’

Tremurăm ca niște câini din sulfur în fața ei. Ajunși acolo unde oamenii încumetă să călătorească  doar călare pe harpii uriașe, unii dintre oameni înnebunesc, alții se iau la trântă cu moartea.

De fiecare dată lucrurile sunt făcute din hârtie filigranată și cerul se surpă în bucăți de tencuială mov și galbene. Suntem niște rânjiți, spune primul om ce apare la tv în timpul moțiunii de cenzură ce trece de sufletele de hârtie igienică. Înaintăm grăbiți înspre parcuri pline de flori, înspre cirezi de vite ce se mână singure, înspre sucul de mere dăunător intestinelor.

Un om se pune în pat din cauza unei durerei de măsele. Se pune cu partea dureroasă în jos, înspre pământ, ca și când  prin durere omul  e chemat de moarte în adâncuri. Perna pe care omul și-a pus capul obosit ascunde în interiorul ei un hău imens al durerii, un hău care se deschide în pernă în timp ce omul caută alinare. Se cască un hău exact din mijlocul pernei, se hască și e imens, se cască și îl înghite pe om cu tot cu măseaua dureroasă, cu toată asprimea durerii, cu toată abrutizarea sinelui, cu tot exercițiul travaliului chinutil. În hău sunt grifoni uriași care îi ciugulesc măsele din gură, lasând-i însă durerea fantomă. Mai sunt și niște troglodiți orbi care încearcă să îl curețe pe omul nostru de purici și păduchi.

Vine o manticoră și  îi spune:

”E frumos și în Infern, nu zic nu, dar știi ce să faci cu frumosul ăsta deodată ce ești la suprafață, la lumină? Știi ce să faci cu frumusețea Infernului când ajungi în Paradis? Nu știi,da. Nu știi.Tu nu știi ce să faci cu frumosul nici aici, în Infern!”.

Cete întregi de minotauri cu topoare în mâini sfărâmă  cu acestea dinții și măselele caramelizate ale omului nostru. Omul se supune, legat fedeleș de un trup alb, bătut de soare pe alocuri. Se aud sunete de clopoței și ochii omului, scoși din orbite, sunt fixați pe un dispozitiv special, făcut din bucăți imense de sulf ireal de galben și obligați să citească un manuscris alchimic despre Coniunctio Oppositorum.

Când s-a trezit, omul și-a adus aminte doar de manuscrisul citit. Și a urmat apoi un fir asociativ: în urmă cu ceva timp, un altcineva i-a spus omului nostru: ”Ești ca un dinam, omule!”.

iar omul, ciudat în manifestările lui, a făcut o altă asociație liberă determinată de bipolaritatea ființei sale. Aceasta:(de la minutul 1.00 până la 3.48)

 

Cum vrem noi să fie omul altfel decât ambivalent, bipolar, anima și animus, conștient și inconștient, când chiar Dumnezeu creștin e prezentat astfel???? Când acest dumnezeu, orice nume ar purta(chiar și misticism) nu e conștient de inconștientul lui , face omenirea să sufere și mai mult.

ce altceva decât ignoranța propriilor lucrări. Pentru că firea iubitoare și compătimitoare a lui dumnezeu este echilibrată prin enantiodromie de ură, cruzime și distrugere, catastrofa apocalipsei poate fi evitată de dacă dumnezeu devine mai conștient sau devine mai Om.

Dumnezeu e incomplet fără creaturile sale, pentru că dacă dumnezeu ar fi avut conștiință de sine, nu ar mai fi fost necesare creaturile conștiente. Creaturi, așa ca omul nostru. Omul nostru bipolar.

Aș zice că e vremea să îl doară și pe Dumnezeu câte o măsea. 

Anunțuri

Read Full Post »

Mă intreb uneori daca nu cumva este mai potrivit și firesc să privim lucrurile în asimetria lor decât să căutăm să egalăm totul în creierul nostru, să corectăm senzorial , și de ce nu, cognitiv realitatea , doar  pe motivul că posedăm această dorință irepresibilă de egalitate, simetrie, proporție.

Read Full Post »

Azi am văzut zebre pe stradă. Drept pentru care am intrat în fiecare magazin din drumul meu și i-am întrebat dacă au nasturi de vânzare. Mă chinuie o idee cu nasturi. Trebuie să fac rost de ei și să îi așez așa cum vrea mintea mea. Nu în cutii pe culori, nu pe palton sau pe spatele rochiei mele de vară. Pe pereți sau în circumvoluțiunile creierului meu. Acolo le e locul.

Mi-e greu să mai înaintez pe stradă, cum ies dintr-un magazin care nu are nasturi, mă cuprinde un tremur și sunt sigură că dacă nu mă calmez am să sparg tot bufetul cu vase de porțelan din pavilionul urechii  în cutremurarea mea. Trag aer tare în piept și mi se pare că am tras pe nas niște bucăți albe de mătase lungă, ca niște perdele ce ies din pălăria unui elegant indian uriaș.

Realizez că am nevoie de somn. Mă pun în pat și dorm cu nasturi înfipți în   toate circumvoluțiunile creierului. Când m-am trezit, mi-am dat seama că mulți oameni vor să mă facă să cred că nu mai există nasturi și pentru mine. Poate chiar așa e, oamenii au nasturi doar pentru ei, pentru hainele lor, pentru cutiile lor de nasturi. De-aia și nasturii au devenit pe bani. E ciudat, îmi doresc atât de mult niște nasturi maro și verzi închis și nu aș vrea să dau bani pe ei, aș distruge toată dorința mea de a avea nasturi. Așa că am să vin din casă în casă și am să cer nasturi. Dacă nu vor vrea să îmi dea, o să îi fur, o să îi tai de pe hainele lor, la metrou, în piață, la cursurile de master, în club, în familie. O să vă iau nasturii pe care îi merit. Îi merit pentru că mi-i doresc, voi doar vă folosiți de ei.

Mi-am dorit toată viața nasturi pe care să îi fumez, să îi trag pe nas,prin vene, pe gură sau pe orice orificiu pe unde îmi mai pot administra droguri ușoare. Cred în drogurile pe care mi le administrez cu buna știință, după prescripția instituită de mine.

Aaaa,da, să vă zic ce vreau să fac cu nasturii. Să fac un copac. 

Read Full Post »

”Stai și privești. Oameni străini ție se zbenguie în jurul tău pe o muzică abrutizantă în timp ce râd animalic.Nu poți să concepi de ce lucrurile stau astfel, nu poți înțelege de ce oamenii sunt atât de strâmbi și de superficiali . 

Pleci de acasă cu gustul dulce al victoriei asupra spațiului personal, pleci cu intuiția extraordinară că ești într-un proces delicios de individualizare. Pe drum, toții oamenii sunt frumoși, îți răspund zâmbetului întipărit pe față și vezi câmpii întinse cu cai liberi în sălbăticia lor. Simți că ești un tot și asta te cuprinde și pe tine.

Ajungi la destinație. Aici, exact ce înțeleptul tău inconștient încearcă să îți spună de ceva zile de când ai acceptat invitația la acest party: ei sunt foști prieteni la care renunțaseși de ceva timp și cu care mai corespondai doar dintr-un sentiment de culpă pentru abandon.  Ești o proastă, fată dragă, îți zici, în timp ce zâmbești celorlați cu subânțeles.  Doar că ei nu înțeleg și beți cum sunt se hotărăsc să dea drumul Macarenei și să danseze în haită. Mai apoi urmează tradiționala bătaie cu tortul aniversatului.  Aici lucrurile stau și mai minunat, soția aniversatului se ia aparent accidental la bătaie cu tort și frișcă cu nimeni alta decât cumnata sa.  De aici devine interesant cel puțin din punct de vedere al observației directe. Zâmbești a doua oară. 

Niște blițuri. Mâine o să apar pe facebook alături de petrecăreții ăștia. Da. Îți vine să te iei cu mâinile de păr. Să îți cari singur pumni și picioare.  Poate sunt doar irascibilă acum,îți zici. Nevroza e atotstăpânitoare atunci când nu ai  mai dormit de două nopți și o ții ăn chestii dubioase care o să-ți bulească hardul. 

Ce cauți aici fato??? Nu pe bune, ce avea invitația aia la date a tipului ce tot caută să se întâlnească cu tine accidental? Iar fugi ca proasta? Lasă că e minunat aici, e exercițiu de abrutizare a sinelui. Poți să iei și tu o bucată de tort și să dai cu ea în cel aniversat sau chiar în tine însuți, e permis orice, nu te sfii, ia de bagă un dans din cur și țâțe să leșine toți masculii alfa turmentați. Conformează-te, toată lumea o face! Hai mă, nu e greu să râzi tâmp în timp ce bei ca o dobitoacă din troaca de vin ieftin. Fugi la baie și dă-te cu niște ruj rooooz vulgar pe buze ca să le transmiți celorlalți ce felație excelentă ești în stare să faci cu buzele astea mumos boite.  Treci în mijlocul scenei și ridică rochița puțin mai sus, lasă breteaua sutienului să cadă neintenționat și strânge din botic în timp ce dansezi!

Te gândești cu jind la ziua de mâine. Doar că mâine ai o reuniune de familie. O scârbă puțin mai rasată te cuprinde.

Azi la gară, la întoarcerea în București, te aștepta omul de care ai fugit: te privea cu ochii triști și singuri. Sau poate asta e doar o proiecție a ta , poate ai tăi sunt ochii triști și singuri. Ți-a mângâiat un obraz și ți-a dat un șut în fund ștrengărește. ”

Hai omule, renunță la toate obligațiile astea sociale. Ca și scrisul pe blog, tot o conformare socială superficială. Nu am să scriu aici niciodată ce conțin cu adevărat foile mele de hârtie, nu o să spun niciodată cum am ajuns eu la concluzia că punctul pe i e moțul unui rahat-butaforie.

Captiv într-un corp străin. Captiv într-un timp care nu te conține. Captiv unor haine extraterestre. Captiv în conformarea către non-conformism. Captiv în nevroză socială pe când tu ești o sumă de Eu-uri, tu ești o formulă matematică : Eu+Eu+Eu+Eu+Eu = Eu, tu ești o sumă de nevroze.

Și liber în societatea ta, societatea creată de tine, liber în regulile tale și în dozările tale de sentimente care definesc normalitatea ta. Liber cu adevărat.

Ai un preț de plătit totuși. Captiv în libertatea ta.

Când trecem oare de la Eu la Tu?

N.B. legat de imagine.Tabloul se numește ”Înmormântarea sardinei” a lui Francisco Goya. Cu siguranță știți că este o tradiție de carnaval la spanioli. Mai departe de asta, mă gândesc la idee. Știți comportamentul sardinelor când sunt prinse??? Unii din noi suntem sardine prinse de societate. Doar ne prefacem că suntem morți. Exact în timpul carnavalului. 🙂 Iar lumea ne înmormântează în joacă.

Read Full Post »

”Poți să te compari cu ceilalți doar în momentul în care aveți același reper, aceeași unitate de măsură! Așa că nu te mai întreba dacă ești mai imaginativă decât o alta sau un altul. Oamenii nu se pot compara niciodată cu adevărat! Nu avem niciodată un reper comun, în ciuda existenței convenției.

Și asta pentru că fiecare e fixat undeva pe axa Timpului eminamente diferit  față de ceilalți. Dacă vrei, hai să-i spunem ADN diferit! Nu poți compara două ADN-uri încercând să admiți judecăți de valoare despre unul în comparație cu celălalt!

E inutil procesul comparației incomparabilului! Hai mai bine să admiri ADN-ul tău imaginativ ori nu , împreună cu ADN-urile celorlalți în desăvârșirea lor, ca un tot, un întreg! Fără comparații, totul e lumină, esență pură și numai bună de băut.

Hai să ne bucurăm despre cum e să trăiești!  Trăiește! ”

Îți mulțumesc Fată de ghindă din viitor!

Read Full Post »

”-Îmi pare rău pentru tine, îmi zic pentru mine cea de ieri, nu te mai aud , nu te mai văd, nu te mai înțeleg, dar știu că ești acolo, într-o altă dimensiune, acolo unde te-am lăsat, acolo de unde eu am plecat. Știu că nici tu nu mă vezi, nu mă auzi, nu mă înțelegi. Dar te compătimesc pentru faptul că nici măcar nu știi că sunt aici, într-o altă dimensiune, aici unde tu nu vei putea să intri niciodată, un aici, o dimensiune pe care nici nu o cuprinzi cu mintea. Așa cum și eu am să rămân aici, în această dimensiune. Mâine va scrie una ca noi dar eminamente diferită, care știe de existenta noastră, știe că ne-a lăsat în alte dimensiuni, însă nu ne aude, nu ne vede , nu ne înțelege. Una de care noi două nici măcar nu o să știm că există. ”

…..Numai de am putea să cuprindem cu mintea cât de mulți Eu părăsim cu fiecare milisecundă.

Read Full Post »

Medici, vreau un analgezic pentru paralgezie!!!!!!

Am  numeroase  membre fantomă ce dor infernal de bine. Am două mâini care știu că sunt ale mele, dar nu sunt Eu, mâini care fac treburi pentru mine și care știu că nu mă părăsesc pentru cineva care plătește mai mult pentru ele. Am și picioare, tot două(deocamdată)  ele mă cară în cârcă tot timpul și aleargă pentru mine. Nici picioarele nu sunt Eu, dar sunt la fel de loiale ca și mâinile, nu mă părăsesc pentru un job mai bine plătit. Mai  am și de-astea: inimă(bună deocamdată), stomac (gol mereu),  ficat(nu l-am văzut niciodată, dar cred ca e pe acolo), colecist (ăsta e Tata lor, Tata nevroticilor, de vreo 7 ani tot face gălăgie pe acolo și provoacă dureri plăcute), plămâni(unul e curat ca neaua, altul e un vicios, fumător ocazional, poluat continuu și suprasolicitat), rinichi(ăștia sunt pacifiști convinși, niciodată nu fac gălăgie, nu urlă, nu dau cu ciocanul în cușcă, nu dor). Am înțeles că pe acolo e și un pancreas, dar nu știu mare lucru despre. Doar că dacă se supără, se duce dracului totul. Cam la fel ca și cu intestinul subțire și colonul, mă simt cam frustrat de ei și mi-e tare teamă să nu se joace de-a moartea cu mine(sincer vă spun că dacă au de gând să facă asta, am plecat imediat și îi las singuri, de izbeliște, să vedem cum se mai descurcă). Și mai am și alte părți anatomice rușinoase ce nu doresc să își divulge numele. Plus că am ochi, nas, gură, urechi pe care le exploatez la maxim și dacă tot sunt sincer, vă spun, că dacă e să aleg ceva frumos din această butaforie-corp și să mi le integrez, le-aș lua pe ele, pe toate,pe urechi, pe nas, pe gură, pe ochi.

Și acum să vă spun cine sunt eu. Mai e nevoie să mă prezint? Ei bine, sunt bine educat și îmi fac datoria de a mă prezenta: Mă numesc Creier. Exclusiv Creier.  Sunt Creier pur. Creier care a ajuns la supra-înțelegerea conștiinței de sine, a faptului că raționează și simte în același timp. Doar că da, am nevoie de un corp pe care sa îl parazitez și să îl comand continuu. Dar mulajul ăsta de corp nu se plânge, cum ar putea??? Doar eu pot asta. Nici masochist nu pot să îl numesc , pentru că masochist sunt tot eu. Și mă gândeam (sic!) că de fapt mă dor pe mine însumi, ele săracele(membrele astea fantomă) nici nu ar putea să simtă fără mine. E interesant să simți prin alții. Chiar și durere, mai ales aia.

Read Full Post »

Older Posts »