Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pasiuni’

Mă privește cum alerg ca o disperată după 226 ce e în stație la Răzoare, traversează ușor și calm strada către autobuz. Se dă în lături și îmi face loc să intru eu prima în autobuzul atât de aglomerat. Încerc să răzbat spre dispozitivul de validat abonamentul printre mâini ridicate, căciuli murdare și papornițe încărcate cu praz( N.B. Nu am nimic cu oltenii 🙂 . În mod natural , șoferul pornește din stație de parcă transportă  varză și barabule iar eu, cum nu apuc să mă susțin de nicio bară o iau la vale vertiginos peste doamna din spatele meu. Deja mă pregăteam sufletește pentru ce avea să urmeze: ”- Hai că ești nesimțită domnișoară, nu vezi pe unde mergi, nu vezi că sunt bătrână, bla bla , bla ”.

O mână fermă însă mă prinde de antebraț, mă trage către ea și mă aduce într-o stare de echilibru. Mulțumesc cu glas încet și cu ochii în pământ. Știu a cui e mâna ce m-a prins. Știu că  a zâmbit când i-am mulțumit. Știu că acum mă privește și îmi caută privirea. Știu că are niște ochi superbi. Știu că îmi studiază fiecare trăsătură a feței mele în timp ce eu privesc tâmp pe fereastra autobuzului.Știu că timp de trei stații a tot sperat că am să îmi ridic ochii către el. Știu că am rămas tot un copil timid și stângaci când vine vorba de oameni speciali. Îmi fac curaj și îi privesc mâinile. Două mâini perfecte. De când eram mică am obsesia mâinilor bărbaților. Cel mai frumos lucru din visurile mele : un bărbat cu mâini frumoase, în felul meu de a place.

Un bărbat înalt, brunet, cu frunte înaltă și îmbrăcat office (nu la modul acela metrosexual ce se întâlnește  în zilele noastre) . Ăsta e el văzut printre genele mele lungi și negre.  Doi ochi negri și o față prelungă. Acesta e el privit pe furiș. O gură subțire ce se frânge într-un zâmbet reținut.

Eroilor. O domnișoară din spatele mele mă roagă să îi fac loc. Îi răspund că o să cobor și eu tot aici. El e în fața mea și mă privește uneori. Mă gândesc la un singur lucru : să coboare și el.

….. Well, asta înseamnă pentru mine gest romantic. Ăsta e romantismul.

Read Full Post »

 

 

Iubesc ploaia de vară ce îmi udă părul și genele. Visez la ziua în care o să am o bibliotecă precum a tatei.  Mă îndrăgostesc întotdeauna de oameni imposibil de avut, în cazul în care iubirea îmi e împărtășită, fug și nu mă mai întorc. Sufăr de insomnii creative și am ochii negri.

Toată copilăria am fost un fetiță băiețoasă și timidă. De timiditate nu am scăpat nici acum.  Citesc tot ce îmi pică în mână și nu visez niciodată decât cu ochii închiși. Am un frate și patru câini( de o săptămână doar 3) , nu neapărat în această ordine. Din întotdeauna am știut să le vorbesc oamenilor , niciodată despre mine și despre sentimentele mele. Am zis te iubesc de câteva ori în viața mea, iar oamenii mă cataloghează rece. Explicația mea infantilă este: un copil ce a suferit în copilărie din pricina relației disfuncționale a părinților învață să se prefacă rece. Așa mă apăr eu.

Sunt nervoasă și ușor intolerantă cu lipsa de civilizație.

Pentru mine valoarea banilor se convertește în daruri pentru cei dragi și nu numai. Mă cert uneori, dar întotdeauna iert și trec mai departe.  Plâng rar , dar atunci când o fac, plâng pentru că mă impresionează cei din jurul meu.  Am 24 de ani și un triliard de visuri ce se așteaptă visate.  După zeci de experiențe lamentabile, continui să cred și să investesc sentimente în oameni. Sunt acidă și critică de multe ori fără motiv. Îmi doresc  atât de tare să am în camera mea , pe peretele meu un tablou cu un copac singuratic în câmpie. Îmi place mirosul de fum și de struguri toamna( asta o poate înțelege doar cine a trăit la țară).  Aproape întreaga mea garderobă se compune din rochii și pantofi cu toc mărimea 37. Îmi place singurătatea și Tudor Gheorghe.

Miercuri îmi ofer darul meu de Crăciun către tata: un concert, o seară de  colinde  cu Grigore Leșe la sala Radio. Admir oamenii cu familii armonioase pentru că eu n-am avut niciodată una. Aș vrea să-l întâlnesc pe Edward Norton. Aș vrea ca oamenii să îmi zâmbească mai des. Sunt criticată și stric relații pentru modul meu brutal de a spune lucrurile pe nume.  Port bijuterii rar și atunci când le port este pentru că îmi sunt dăruite.

Toți cei care mă cunosc cu adevărat mă cataloghează drept un copil mare și ambițios. Sunt foarte dezordonată și îmi place să mă plimb singură  noaptea. Sunt fascinată de focul de artificii care mă emoționează profund. Părul  meu e roșcat în lumina soarelui la apus. În copilărie, toată vara umblam desculță. Toate acestea eu și altă eu.

 

”Tu ce bei ? Apa sau valul ?”

Read Full Post »

 

Caut om cu miros preferat : struguri+ fum. Stop. Preferabil iubitor de copaci. Stop. De unul singur. Stop. Al nostru.

Stop.

Vorbele sperie ideile.

 

Read Full Post »

S-au rupt fire de păianjen ce nu s-au vrut niciodată înfrânte, buze răsfrânte întru rugăciune bezmetică, ochi arși de minciuni sfruntate și totul e scrum. Adun de pe jos doar pagini arse și pământ sfărâmat între degete.  Beau. Sec. Înghit cu scârbă după ani de abstinență și gustul mi-e străin de la gat în jos. Vreau să uit doar șiragul ăsta scurt de ani în care viața mi-a  turnat  leșie în pahar.

Unii oameni aleg linile simple, curate și pline de semne de bun augur. Alții, certați cu îngerii din jurul lor, aleg  câmpiiile în care sălăsluiește un singur copac cu un singur suflet. O singură inimă care bate în scorbura tânără. O câmpie fadă, cu drumuri întortocheate și pline de ciulini. Acestor oameni le place durerea. Adoră sângele șiroind și gustul propriului  sânge îi îndeamnă să vâneze…

Știi, urăsc vântul care te bate din spate. Vântul ar trebui întotdeauna să bată doar din  față, să strângi din dinți și să lupți , să calci peste singurătăți, să calci peste tot ce ai nevoie , peste tot ce meriți, și să împărtășești din lumea ta ….să o dai, să o destrami și să o fărâmițezi în mii de făclii nesemnificative. Aud tastatura cum sună sub apăsarea degetelor mele inconștiente și simt că lucrurile trec oricum fără noi. Că luciditatea nu ajută la nimic. Poate doar la ratare.

Că oamenii sunt mici și plini de certitudini pernicioase. Până una alta, fericirea e fericire și durerea e durere,din câte știu eu . Inima tresaltă la ambele. Și sarea din ochi mi-e comună . Comună , așa cum sunt eu cu toți atomii mei.   Am acces a doua oară la acea lume obscură și subterană .

Vara asta am simțit toamna cu toata ființa mea. Aș fi râs isteric știind că eu sunt idoata care a făcut-o să vină înainte de vreme.  Doar că sunt a naibii de beată ca să îmi pese de toamnă. De toamna mea. De fărâma mea de umanitate.

Cândva totul era al dracului de oranj. De înnebunitor de oranj. Era ca o poveste care se cerea sacrificată și sfâșiată în mii de parți invizibile. Căci asta cere fericirea întotdeauna, să o sacrifici, să o cerni de visuri și senzații. Căci peste mirificul din viața ta își face loc realitatea. Ea. Dureroasă. Imensă.  Și atunci realizezi că ai refuzat să plângi în zadar.

Privesc culoarea din paharul meu și știu că numai oranj nu e.  Îti mulțumesc , Doamne, că îmi oferi seara aceasta, în care cânt la pianul tastaturii un cânt imprecis și sublim. Îți multumesc, Doamne, că mă redai mie întreagă și fremătând de durere de regăsire!!!!!!!!!!

Ascult a mia oară Octombrie a lui Tudor Gheorghe…. de fapt, a lui Topârceanu. În plină vară , trăiesc o toamnă sublimă și infernal de întârziată……..

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Cu ochi lungi, cu gene lungi…..

Read Full Post »