Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘probabil reprobabil’

” Un cocostârc plimba o secure prin fața căilor domnului. Copiii bezmetici alergau în sinea lor după mucuri de lumânări arse. Cineva striga: – Iată otrava, iată sarea neagră a curelei tatălui.

Un individ gorilă se lupta cu cercurile vicioase ale unui butoi de vin finlandez. E o durere surdă în coasta străpunsă a cerbului, un clondir de cristal îi iese din abdomen și se încinge pe alocuri cu usturoi granulat.

Spasme, spasme, spasmofilie de iarnă: din doi în doi ani, stăpânii mondiali ai petrolului vin și îi încing abdomenul cerbului cu picioare de elefant putrezite.

A venit cineva , striga o voce a realității primordiale, un ecou ce se auzea din interiorul unui cub Rubik, un cub presărat cu probleme elementare din care universul de autoflagela pentru a produce miasme ascunse. Există lucruri imposibile, lucruri care odată crezute, devin posibile. Iar posibilul este cel care ne sperie de fiecare dată. Imposibilul – o idee.

Omul din întuneric era scârbit și speriat de umorile femeii-elefant… aceasta s-a trezit mușcată de câini fioroși pe care ea însăși îi primise în curtea Vomitoriumului principal.

Pe o străduță de catifea se odihneau ideile fundamentale ale unui filosof cinic, un filosof fără sistem.

Exact pe asfaltul negru pe care se așezase de bunăvoie , filosoful din întuneric o fuma pe femeia-elefant.

-Fumează-mă! , strigă femeia elefant cu ultima suflare. ”

555898_293980410728501_73922888_n (1)

 

pe o altă pagină a caietului scrie:

” Cu mâinile cuvintelor,

dimineața, țigara, sânii iubitei,

cafeaua rece, ochii iubitei,

cearceaful cald, trupul iubitei,

gândurile mele, visele iubitei,

hainele mele, mângâierile iubitei,

numele obiectelor, poeele iubitei…”

 

 

Anunțuri

Read Full Post »

Despre oameni și locuri din mintea mea și a altora m-am săturat să povestesc, mă lovesc mult prea violent de cuvântul ”probabil” la colțul străzii mele poluate, înapoia mea unde zac cadavre lovite de stupefacție, oriunde mă așez cu palmele albe ascunse cuminte sub mine, oriunde , mă urmărește ceafa eternei indiferențe.

Întreaga existență banal de inconștientă a micilor vrăjitori din jurul meu mă îndeamnă să mă refugiez în tăcere, în lăsarea în pace a tuturor, inclusiv a mea.

Probabil.

Cuvânt otrăvit de colonii de furnici-țesătoare ce-mi rup trupul în stilul caracteristic lor. Mă trezesc în aceeași dimineață lipită strâns de un spate transparent de dureros. Un spate ce se doare pe sine în jurul unor cercuri gigantice. Un Supraeu ce lovește cu biciul în două mâini mici și albe. Cine poate înțelege în câte feluri putem să iubim?

Probabil că nu e nimic de înțeles.

Imagine

” Ai cele mai mici mâini pe care le-am văzut, iată ce mari sunt ale mele!”

” Cândva, într-un ieri neprobabil, am scris cu pensula pe peretele tău ”Hona” , azi mă întreb dacă mâinile tale mici vor șterge certitudinea palpabilă a unui zbor de aripi”

…..mă depărtez tăcută de foaia de hârtie scrijelită și îmi ascult corpul cum strigă: ” Cui îi place să danseze pe moale??? Dansăm pe moale atunci când ne lipsesc coastele , ca și părți anatomice, mai ales acea coastă.”

………….undeva, printr-un geam deschis larg, către ploaie răzbătea vocea modelată de țigări și lacrimi a lui Cohen: ”Hello my love, and goodbye my love...”

Read Full Post »