Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘toamna e subiectivă.’

Îmi plăcea să fumez pe balcon și să arunc chiștoacele pe gaura unui calorifer vechi ce se afla acolo, în timp speram ca acest calorifer să se umple cu resturile țigărilor mele fumate și să scoată buburuze fără pete negre ce vor ieși pe gaura acestuia și vor invada toți copacii lumii.”

O arătare într-o lume a nimenilor, dinții ei valorând în aur cât capul Gorgonei din muzeul de lut al oamenilor de gumă.Cuvinte pictate, călcate, pocite de degete de smoală, cuvântări deșănțate, acoperite de un strat gros de săpun mucinic cu care păsările chele se spală una pe cealaltă. Ipocrizia se vinde în panere de metal coclit în care și-au făcut cuibul dedicații false de amor ars cu lumânarea nupțială; o mână se plimbă în sus și-n jos întrebându-se în care gâscă să lovească prima oară: ”În gâsca Alfa, fu primul gând calificat absurd! ” Ce gâște vor să devină gânsaci?? Mă gândesc că exact acele gâște ce s-au pierdut în complexul oedipian și nu înțeleg că doar gâscanul e cel cu gâtul mai lung. Sau mă rog, cel ce posedă și alte organe.

ora 07.00 A.M. Alarma infernală a telefonului roșu, ochii iubitului se deschid încet, se închid perfect și viața mai curge preț de 15 minute. La fiecare alte 15 minute, ceasul sună amenințător, picătura chinezească ce cade peste capetele noastre împreunate. Întoarcere în vis: cineva spală vasele murdare într-o  mașină automată de spălat rufe, altcineva spune că s-a blocat chiuveta creierelor infatuate, cratere uriașe în care urinează cocostârci drept  manifest dada.

Totul e de un suprarealism ce nu poate fi înțeles, se aude o voce habotnică.

Prescripția medicului: O porție de pietism porcin pentru cei ce nu reușesc să pătrundă în lumea sardinelor .

 Cei mai mulți dintre noi dorim să fim plăcuți, să ne bucurăm reconfortant de sentimentul de a fi plăcuți și ne simțim indignați dacă lucrurile nu se petrec în felul acesta. Dacă nu posedăm aparatul logic cu care să înțelegem felurite manifestări, le putem lesne numi măști, roluri bolnave și regăsim cuvântul cu care ne place să mânjim pereți de calcar alb: nebunie.
Corect, oamenii neînțeleși pot fi numiți nebuni din simplul motiv că logica lor,împreună cu imaginația debordantă, nu sunt mânate de spiritul de turmă și  mâna abominabilă a obedienței nu i-a hrănit pe acești oameni suficient. Paznicii Realității identifică inadaptarea celorlalți, fără să conceapă că poate uneori- dacă nu întotdeauna- ochii mei sau ai altuia văd culori suprarealiste.
Există cu siguranță un motiv pentru care fiecare se află într-o mască. Constant. Dacă nu se înțelege acest lucru, ori negi, ori nu vrei să cuprinzi ideea de societate. Realitatea aia de care vorbim. Ipocrizia nu își are rostul, suntem  fiecare într-un fel. Nu îi vorbesc  vânzătorului de shaorma în același mod în care îi vorbesc iubitului. Și nici nu îl privesc aidoma. Cu siguranță că există  un motiv pentru care suntem măști. De fapt roluri. Bingo. Dar asta nu înseamnă carnaval și prefăcătorie. E inutil de cele mai multe ori să ne prefacem că suntem altceva, cel mai bine e să acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba.
Ei bine, au trecut milioane de ani care ne-au modelat în acest fel, oameni ai societății, roluri,  roluri, roluri. Doar că unii din noi trăiesc în continuare în Epoca de piatră.
Cineva, acel cineva cu care îmi împart nopțile și cuvintele, mi-a spus cândva, pe la Facerea Lumii astfel:
”Putem afirma fără să ne simțim vinovați că lumea este făcută pentru noi.”
Zâmbesc tainic și aștept tufănicile.
Anunțuri

Read Full Post »

Privat.Public.Privat.Public.

Agresiune. Iertare.Agresiune. Iertare.

Asta am tot făcut cu blogul acesta al meu în ultima perioadă. Se înțelege de la bun început că agresiunile sunt paranoice dacă dorim să le numim astfel.

În ultimul timp, mi-am compus tot blogul în cap. Le aveam așezate așa, posturi pentru mine și doar pentru  mine.

Eu nu am hemoroizi.Nici măcar albaștri. În mare parte, blogul acesta era un exercițiu de defulare, apoi am înțeles că frustrările altora se proiectează asupra mea.Am ieșit din mine de atâtea ori încât  înțeleg nevoia celorlalți de a cunoaște un om prin traume defulate pe un blog oarecare.Nu vreau să explic mecanismele ce îi ghidează pe acești oameni să se ascundă în spatele calculatorului, sub un anonimat interesant. Se numește masochism și am realizat că agresiunea e de fapt proiecție din nou. NU eu sunt cea agresată și de aici povestea devine idioată. Când implici oameni ce nu îți pot înțelege trăirile, ajungi să stai cu porcul în nămol și să te gândești la nemurirea unor efemerități.

A se remarca tonul idiot și complet aberant în care aleg să scriu. Cu siguranță face parte dintr-un travaliu pe care mi l-am autoprescris pentru individualizare. NU am aflat cu siguranță cine sunt prin a mă raporta doar la ceea ce fac oamenii din jurul meu și modul lor obedient de a se strânge în cete de colindători prin supermarket pentru a afla înțelepciunea.

E un proces inutil , spuneam cândva. Este în mare parte, ca și căutarea aceasta bezmetică de a afla cine ești proiectând asupra celorlalți întrebări de care ție, îți este atât de teamă să ți le pui , încât alegi să le pui retoric altora. Nu. Ce înseamnă oare să cunoști și să știi mai mult? În genere, despre oameni, despre tine, despre Fata de ghindă. Înseamnă că te apropi tot mai mult de sentimentul acela minunat că….hm, că știi că știi nimic. Și nimic e ceea ce vei cunoaște, ni se spune la Templu. haha. Aici era o glumă.

În ultimul timp oamenii au crezut despre mine că mă joc de-a psihologia, că în imaturitatea mea mă joc cu oglinzile, cu oameni ca și când oamenii sunt măști de carnaval. Se numește agresiune și acest cuvânt m-a cam îmbolnăvit într-o perioadă. Agresivitatea se manifestă ca expulzare în afară a unei forțe distrugătoare, originar dirijată către Sine. Și cum acest post este complet idiot , să explicăm ce înseamnă Sine, sau cel puțin ce spunea tata Freud când era pe cocaină. (Păi da, psihologia, zic oamenii, e pentru drogați, artiști și poate părea pentru cei ce trăiesc încă în epoca de piatră un soi de farmece. Sau să zicem fermece, ca la țară.). Să revenim. De la tata Freud citire Fata de ghindă a înțeles că Sinele reprezintă forțele generate  de istoria speciei, impulsiile, instinctele. Un fel de Eu instinctual. Minunat zic.

O ultimă defulare. Dejectare. Fără hemoroizi albaștri de partea mea. O mică agresare din partea Fetei de ghindă. Și o numesc mică pentru că pot mai mult. Dar să spunem că am ales să nu conduc oamenii către moartea sadică de sine(a nu se înțelege sinucidere) . Da, o fac pentru că știu că există riscul să devii victima compulsiei prin repetiție. Încerc să spun, la un mod idiot și primar, că nu e bine să te identifici cu o altă persoană. Fata de ghindă e Oana, așa o cheamă și singura ei identificare , perfect normală atunci când vrei să îți realizezi Idealul de Eu, este aceea cu părinții ei. Pentru că aceasta e normalitatea. Normalitatea mea bineînțeles. Ca să afli cine ești, poți să faci ”fermece” de-astea psihologice(iar o glumă proastă). Nu trebuie să faci nimic din ce face Fata de ghindă, în fapt, nici nu ave cum să fim toți din ghindă și să mâncăm vopsea galbenă din muștele celorlalți. Aici erau dejecții, defulări, un mod minunat de a mă ajuta să trec peste lucruri ce nu se doreau ieșite din inconștient.

Nu mi-au plăcut niciodată persoanele narcisice care încearcă să se identifice cu alții într-un soi de neputință.Poate sunt dură acum, dar am înțeles că atunci când ești agresat, trebuie să aplici legea junglei. Agresează! Doar că uneori trebuie să înțelegem că (și acum ca să devin complet idioată mă apuc să dau citate): ” Ceea ce este îngăduit lui Jupiter, nu îi este îngăduit boului.”.

Revin la vechiul meu blog. Acesta este singurul meu post idiot, complet inutil și lipsit de orice urmă de altruism.De azi Fata de ghindă va scrie din nou. Defulări bineînțeles , din care stimații mei cititori vor înțelege că sunt un om cu probleme. Păi sunt, doar că mi le gestionez. Și azi mă eliberez minunat de o anxietate și scriu într-o stare de regresie pe care mi-am impus-o. E minunat. Am înțeles că există oameni slabi ce nu au această capacitatea de a privi oamenii în față și a asculta. Ori a vorbi. Comunicare. Pfiu, ce ușor e .

Limitele corpului sunt mai stricte decât limitele dorinței.

Read Full Post »