The orange light.

Trec printr-o perioadă în care mi-e dor înfiorător de tare de copilărie. De aici, totul îmi pare alandala, prezentul nu  mă  mai cuprinde, timpul mă trăiește pe mine, evenimentele se succed fără știrea mea, apusul mă surprinde mereu absentă și total deconectată de la lumea reală. Cânt pe străzi melodii vechi, învățate în copilărie, îmi umplu nările cu mirosuri atât de vechi, atât de uitate încât mă simt o fantomă a trecutului după care jinduiesc nespus. Trăiesc experiențe albastre în camera mea de singuratică . Aici și-au găsit locul oamenii trecutului, oameni morți, dispăruți, uitați sau doar refulați. Oameni-amintiri ce poate abia așteptau să îi chem din nou întru amintire.

Retrospecție.  Ce copil fericit! Printre atâtea traume și atâtea mizerii pe care ochiul vigilent de adult le aruncă în spinarea copilăriei, am fost un copil fericit. Extraordinar de fericit.

Doi copii, amândoi de-o șchioapă.

Tata s-a întors din Franța. Nici nu știam că are să vină azi. De fapt, știți, s-a întors azi-noapte pentru că îmi aduc aminte vag că un obraz aspru și ud de lacrimi m-a sărutat prin somn în timp ce două mâini mă strângeau puternic în brațe. Nici nu trebuia să se întoarcă dar uite că acum știu că doarme cu mama în sufragerie. Mi-a spus Alexandru, fratele meu. E dimineață și dacă nu mă înșel , e vară. E vară și afară e cel mai frumos soare din lume. Soarele dimineții de vară. Alex mă îndeamnă să deschid ușa încet, mama și tata dorm încă.

Prin ușa ușor întredeschisă, văd cel mai sublim spectacol static. Văd fericirea.  În așternuturi calde, mama și tata dorm zâmbind împreună prin somn. Oare visează același vis sau doar se fac că dorm??? Lenjeria de pe pat e de un oranj pal,încărcat de un imprimeu cu flori imense, soarele ce scaldă ușor și ideatic camera este de același portocaliu sălbatic. În razele de soare văd cum dansează firișoare mici de praf și totul e fericire. Lângă ei pe pat,pe jos, pe rafturile bibliotecilor înțesate cu cărți, pe covorul persan, pe măsuța neagră de abanos, pe masa cea mare, pe fotoliile vechi, în întreaga cameră, stau aranjate în maldăre ordonate zeci și zeci de tricouri roz, oranj, bej, păpuși elegante, mitraliere de plastic, un leu din pluș , un cățel și un arici asemenea,mașinuțe și alte jucării ingenioase,  rochițe elegante, adidași de băiat și de fată, parfumuri în cutii extravagante, cărți și reviste ce vorbesc despre o lume  străină, plicuri, timbre, franci, ambalaje de cadou mototolite, pungi colorate, ciocolată, dulciuri pe care nu le-am mai văzut până acum nici la televizor.etc, etc. Moș Crăciun e nimic pe lângă asta. Nici în cele mai frumoase visuri ale mele de copil nu am crezut că așa ceva e posibil.

Știu doar că în lumina aceea portocalie de dimineață, mama și tata se iubeau, noi eram fericiți că tata s-a întors acasă, cu dulciuri, jucării și haine pe care le văzusem doar în reclame ori în almanahul de modă Neckermann, afară era cald și oamenii care treceau pe drum, în ciuda faptului că erau străini, îmi zâmbeau și făceau parte din micul meu Cosmos.

După o scurtă perioadă de acalmie, insomniile au revenit. Deocamdată doar ele. Aștept(sau mai bine zis, NU aștept) vertijul.

Îmi ridic paharul cu apă rece și închin sec: ”Pentru încă o noapte albă, domnilor! ”

În liniștea nopții, într-o cameră cu lumină rece, alături de fantomele dragi ale trecutului, ascult genericul Cinematecii. Mi-e dor crunt, să se mai întâmple doar o dată. Să aud televizorul din sufragerie cum cântă marți seara, cum muzica lui Chaplin  să mă cheame hipnotic spre locul meu pe canapea, lângă tata.

Shhhht, începe filmul!!!!!!!!!!!

Read Full Post »

Into the night.

” Până la urmă  D. a acceptat invitația fetei. În hol, rochia neagră și lungă a femeii afișa un spate gol și o piele albă de regină a iernii. Părul de culoarea lemnului de cireș respira leneș prins într-un coc lejer.  O privire fugară: mâini, gât,urechi, degete, nici o bijuterie. Buzele strânse într-un surâs reținut de satisfacție erau colorate într-un roșu stins, ca și când femeia și-ar fi șters culoarea artificială de pe buze.  Ochii negri îi căutau privirea bărbatului.Știa că e frumoasă și că e admirată în tăcere.

S-a apropiat de ea și i-a oferit brațul său. Nici un compliment iar privirea și-a îndreptat-o înspre ușă. Ajunși la dineu, D. s-a lăsat prezentat pe rând unor bărbați înalți și uscățivi, cu bărbi dese și albe, tunse într-o manieră elegantă și femeilor acestora, ale căror gâturi purtau amețite de greutate diamante uimitoare. Mai apoi, mâna mică a femeii îl conduse în fața unui bărbat înalt ce fuma pipă și privea încruntat în jurul său. Părea că o cunoaște pe femeie de mult timp, amândoi schimbând priviri misterioase.

Un alt bărbat  aflat între două vârste o invită pe femeia cu rochie neagră la dans. Muzica era bizară însă ceva îi atrăgea lui D.  privirile  pe ringul de dans. Femeia dansa cu mișcări elegante, condusă ușor de brațele lacome ale bărbatului între două vârste. Ceva nu era în ordine. Muzica, băutura ori parfumul puternic de  polen din încăpere îl făcea să se simtă atât de amețit?

Femeia își dezvelea dinții albii de felină la fiecare cuvânt al acestuia pentru ca mai apoi să își întoarcă privirea indiferentă înspre D.  Închise pentru câteva secunde ochii și scutură ușor capul. Femeia asta îl înnebunea. Uneori, când erau singuri în casa goală, ar fi vrut să îi bată ușor în ușa camerei, să se așeze pe patul ei, să o privească în ochii mari și să îi mângâie părul moale. Apoi să plece. Doar atât se cade. Sau nici atât. Avea să o ignore și el întreaga noapte, poate chiar asta își dorește.

Două ore mai târziu, o mână sigură atinse spatele gol al femeii. O răsuflare fierbinte pe gâtul femeii o făcu pe aceasta să răspundă  cu o tresărire ușoară. Își întoarse ochii plini de văpăi către D. și după o mușcătură lentă a buzei de jos spuse: ”Și eu. Acum.”

Read Full Post »