(Des)prinderi

Șandramaua cuibului voit solipsist
Se zgâlțâie cu fiecare obiect idealizat
Reglat cu tubulara ascunsă de sub
Aripi.
Săracele, iar suspină ludic după
Plumbul care oferea confuzia
Unei mase valoroase.

Dar și Dumnezeu fumează nevrotic
Dimineața în sala de așteptare
A spitalului preferat
unde-și tratează
Periodic durerea existențială
Pe care o aduce înfășurată în
Ziarul „Amor fati” .

M-am recunoscut epistemologic
În gândul imaginii că am fost.
Doar așa m-am putut întoarce
într un final după fetița
Care-și aștepta prăjitura din batistă.

Mi-am mulțumit cu recunoștință
Pentru restul decantat magic
Am zburat mână-n mână în jurul
Cuibului
Care ne privea cu mândrie nedisimulată
Nicio mână lacomă nu mă oprea să respir
Aerul rarefiat al propriei înălțimi

Odată cu conștiința zborului
Urma să pierd licența asupra
Unor părți din personalitate
Pe care le mai vizitez uneori însă
Întocmai unui muzeu în aer liber
al rămășițelor peste care
Tacticos înfloresc

zarzării înălțimilor.

Read Full Post »

O provocare.

De la o vreme mi-am impus să fac în fiecare zi câte o provocare.

Provocarea pe ziua de azi a fost să le zâmbesc tuturor oamenilor care or să  mă privească azi. Să le zâmbesc întocmai unui salut, a unor mâini în sus ridicate ale oamenilor preistorici ce arătau celuilalt mâna goală, semn că nu au nici o armă, nu e nici un pericol aici.

Cel mai greu mi-a fost să le zâmbesc celor cu fața acră și defensivă, așa cum o aveam eu înainte. Atunci am realizat că  totul e doar o proiecție a mea, asta a fost. Eu eram cea cu armele în mâini. Am văzut azi că mulți nici nu au arme, armele erau în mâna mea și nimeni nu place pe unul care vine la întâlnire cu arme.

Unii mi-au răspuns la zâmbet cu invidie, alții mi-au răspuns sincer înapoi cu un zâmbet , unii mi-au zâmbit de complezență, unii mi-au zâmbit în zeflemea. Un timp am crezut că nu mă lăsați să vă zâmbesc, apoi am realizat că în momentul în care am dat drumul armelor din mâini, zâmbetul a venit de la sine.

Sunt goală, măi oamenilor! Nu mă plimb printre voi cu arme în mâini, pentru că nu am război pentru care să le posed. Nu mă lupt cu nimeni, nu vreau pământul vostru, carnea voastră, femeia voastră, vânatul vostru și nici viața voastră nu vreau să vă o iau .

Eu vreau doar să trăiesc lângă voi, fără arme din partea amândurora.  Vreau să trăiesc lângă voi zâmbind.

Aș putea să mă îndrăgostesc de oricine în momentul ăsta. Chiar și de un țigan. Chiar și de o femeie. Chiar și de un copac sau un câine. Chiar și de o floare ori de copilul vecinei de la 3.

Aș putea chiar să mă îndrăgostesc și de viață. Iremediabil. Cu mici intermitențe, admit.

…. Și voi vă bucurați când mai vedeți câte unu” d-ăsta sărac cu duhul și lipsit de apărare din proprie inițiativă.

Read Full Post »