Feeds:
Articole
Comentarii

Cu ochiul fluid vezi o doamnă într o patiserie. Mănâncă la o masă cu o privire de jivină hăituită, strânge șervețelul de hârtie în palmă de parcă ar prăvăli în el întreaga angoasă existențială.

O bătrână în autobuzul 668 cu verighete de aur pe inelarele ambelor mâini.

Un homeless la piața Moghioroş curăță copacul sub care doarme de crengi uscate. Adică își face curat în acasă.

O fetiță în tramvaiul 41 confundă bara de susținere cu baiera genții mele (îți spui pe fast forward în minte, repede repede ca să te păcălești că nici nu a fost: „poate s-a prins de baierele inimii tale, ca un copil care se prinde de un altul doar ca să simtă dacă e cald).

Gânduri confiscate:

Ești o investiție, un bilet la ordin care se face că nu i-a venit scadența. Totul e fluid chiar și cazna piciorului tău stâng pe ambreiaj, piciorul încă puber care nu a învățat să muște. Totul e fluid, Oana, cu alte cuvinte ai reușit să pui SupraEul în slujba Eului, totul e fluid întocmai viselor în care inventezi cuvinte pe care le cauți cu sentimentul certitudinii în dicționar la trezire. Spre exemplu elodocvă, azoritate. Gifuri cu mașini ciocnindu-se pe care le privești obsesional și care miros a promisiuni de reparație a sinelui, conexiunile impersonale şi interpersonale, curgătoare,totul e fluid, elastic, prelingător. Din toate mustește individuația şiroindă, o doamnă elegantă, fină şi delicios de grotească.

Flesh-is-my-favourite-fabric al lui Leigh Bowery este juisanța fluidului meu. „Şi eu, și eu”, mă strig din urmă „punerea în act a fantasmelor în carnea ta, modificarea insolită a dimensiunii spațiului fizic numit corp e ca și când tot timpul în mintea mea o mână ajustează cu o tubulară idea de spațiu în care poposește pneuma.

Când cauți să decantezi editând apele sincretice ale inconștientului lași spații libere, locuri goale în care lesne se poate vârî angoasa, resturi ale unor lucruri voite a fi veșnic neterminate.
În spațiile libere rămân flotante probleme pur existențiale, fenomene de transmitere prin reverberații ale unor oculte moșteniri, butaforii de relații ideale, schelete fosilizate ale crocodililor pudrați cu mâl.

18119081_10211480406741812_1538750286507639073_n.jpg
Yalom spune ca moartea fâlfâie sub membrana conștientului poate tocmai de aceea fiecare fir de păr alb zărit în oglindă e paradoxal ataraxic şi satisfăcător pentru Oana de azi.
Pentru că orice oglindă ştie doar să arate fără să se arate pe sine, pentru că fiecare fir de păr alb e o creangă de copac înflorit arhetipal în temenosul sufletului meu.

image

Întrebată ce părere are despre universul acesta ce te ingurgitează  şi vomită printr-o gaură improbabilă, tânăra răspunse sec: „cine nu se teme de posibil?”
Îmi cer în ultimele zile exasperant o acualizare publică, una pe hârtie şi cât se poate de fățarnică, altfel cum aş putea defini orice numesc prin cuvinte? Ca şi când nu e de ajuns că pierd tot atunci când las în seama cuvintelor combustia gândurilor mele.
Aproape orice investire libidinală care m-ar determina(sic!) să sublim averse întregi de întrebări o înnăbuş  într-un travaliu voit avortat.
Riscul trăirii interioare, aşa numita viață spirituală este atât de departe de cuvinte, de „a arăta”, c’est-a-dire a vedea sau a fi văzut, atât de puțin conjugate încât în gustul abstinenței regăseşti fertilitatea inactivității.
Totul îmi e în vacanță, până şi interesul meu de a (mă) arăta mai mult de atât.
Nu vreau să impun realitatea, vreau să o trăiesc.
În aiciacum, acolo unde te-am cunoscut şi aici unde încă ne prefacem că nu ne ştim doar pentru a ne (re)cunoaşte fractalic la infinit.

30.06.2015. Acrobatul.

„Pentru ca un acrobat care sare fără plasă de siguranță să fie aplaudat și adulat ore în șir de întreaga audiență, acrobatul petrece nesfârșite ore de exercițiu în care nu-l vede nimeni, nu-l aplaudă nimeni în afara lui însuși. – acestea își spunea în fiecare dimineață acrobatul înainte de prima săritură”.

Nights-of-Cabiria-1957-3

august 2015. Cheia de portal.

” Nevoia sacră a copilului de a confirma animei că nu e doar nebunia fascinantă și spumoasă a unui animus ignorant pe de o parte, și nevoie de a liniști  pe același animus că nu cunoști identificarea cu desuetudinea în care alunecă depravarea animei, pe de altă parte..  NU te identifici cu niciunul, nu ești  lumină nici întuneric, dizolvi dihotomia realității, te scindezi jucând pe sârmă, un tampon aparent eficient între două ființe cărora le dai voie să se rănească însă  nu și să  se omoare.”

400369_178528065578942_1193219404_n

10.11.2015. Regresie apăsătoare.

”Copilul e pedepsit bând lapte rece, pe care și-l administrează de bunăvoie( sic!), același lapte care pare amar, o amărală care trece de la ochi la sân, de la privirea absentă a mamei în timpul alăptării,.

Ochiul absent sau ochiul prea avid. Ochiul distrat. Un ochi rece precum sânul care se otrăvește prin procură.

Bea acest lapte rece, copile, amorțește timpul, încremește-i pe toți și joacă-te holistic în lichidul amniotic care se declară , fără drept de apel, delicios de part-time!

…și azi cad bucăți din tencuiala uterului .”

https://www.youtube.com/watch?v=KAl1MCFKEJM&list=PL2F7404E0F98DD8B6&index=118

Eludări ermetizate

M-am dezbrăcat încet, fără clipiri inutile ale genelor abile, fără să  caut să ascult sunetul timpului care trece prin materie ,

M-am dezbrăcat privindu-te cum șoptești : “Eludează-mă, eludează-mă!

Goliciunea mea  iernatică  e  NUditate, gândești tu, același fel de a arăta doar NU, o eludare paradoxală,prelungirea amniotică a unei ecografii făcută unui organ intern abscons.

Vulnerabilul e digerabil doar în nuditatea internă a unui aparat psihic definitiv provizoriu.

Placa zgâriată a compulsiei la repetiție, fractaliul din care germinează fixația care devine

Așa cum este,

Adică, provocatoare, toxica fixație.

Orice vulnerabilizare e visul de împlinire a refulatului. Cum asculți de gândul cel dintâi, necesitatea socială a ascunderii Sinelui,

în fața unei transparențe, în spatele fricii ?

1bc46a835fa3546fd55f49d51861afef

Miroase  a foame patologică de a depăși norma ereditară, încă o porție, încă una până la următoare reactualizare a sinelui.

Învăț să nu mai caut momentul numit frumusețe, aleg să îl părăsesc în clipa lui culminantă, nealegând prelungirea inutilă a unui moment punctual.

Pentru restul, pentru ceea ce simt, cred, cunosc ca fiind simțire, pentru acest rest, îmi păstrez întregul ascuns sub clipirea genelor abile, fără să mai las cuvintele să definească nespusul.

to be continued

In treatment

Reactualizare, reactualizare. Ce mai face Sinele tău, Fată de Ghindă?

„Terapeuta semnalează pacientei că a vrut să se joace „de-a datul de mâncare” în momentul în care pacienta şi-a simțit expulzarea din uter.
Pacienta răspunde că s-a născut prin cezariană”
Ne jucăm „de-a datul de mâncare” dar miza se află adănc îngropată în inconştient. Atâtea obiecte tranzacționale care rănesc: prieteni care nu mai răspund la telefon. Cum le ştie ea, karma, săraca, pe toate.
gândul că nu mai ai familie. Dar cum, vociferează Supraeul, sângilii nu se uită. Atunci ei cum m-au uitat? poate şi au uitat propriul sânge, propria naştere. Familia oricum nu este de deținut, încerc să mă conving printre episoade maniacale, logoree şi bruxism sălbatic.
nu, familia nu se deține, doar este. Nu mai am o familie dar ea este şi fără mine. şi eu fără ei.
Mă lipesc de mine aşa cum mi-am lipit coroanele dentare ieri cu bani împrumutați.
Ea mă ascultă. E singura care o mai face. Tace deocamdată.
încep din nou. delirez, plâng şi mucii mi se scurg pe jos. dar nu e bai, aici am voie orice. Am voie să spun că singurul joc la care mă pricep de minune este jocul solitar în oglindă/ oglinzi.
Când eram copil obişnuiam să mă joc cu mine în oglindă. Tata se îngrijora şi spunea că numai copiii cu probleme fac aşa ceva. Profesor, ştie pedagogie. pe pâine.
copiii aud, părinților! şi uneori şi văd. Atunci luam oglinda, o spărgeam şi o ascundeam pe sub mobilele grele din sufragerie.am ascuns multe oglinzi.
image

însă ceea ce copilul a văzut în oglindă rămâne bine abandonat în singurul transfer care mai contează. Într-un duplex de pe bulevardul Decebal se află un desen: un om descărnat, cocoşat, cu picioare tremurânde , poartă în spinare un măgar intact. nimic mai adevărat. e timpul să renunțăm la cocoaşa inutilă a lucrurilor pe care le purtăm obsesional, de fală, din neputință.
un self adevărat e pe cale să strălucească.

Echt lucreaza. Face colaje. Eu mă aflu în echoes, silence, patience and grace. Toate aceste sentimente neaşteptate. sau prea aşteptate..
si s-au pătat de atâta aşteptare. dar de unde ?
musica e în aerul unui self. unul adevărat şi nici măcar nu mai contează că l -ai căutat. niciodată nu plecase şi acum plânge  de regăsire dacă vrei.

image

Un eu de ale mele scrisese :    
„mirosul de apă crudă, aerul nou al apei pe care ne croim drumul, prăpastiile în care cad doar perechi de ochelari ieftini. ”

prea blunt.