Sau mai bine zis ce nu ar vrea să facă Fata de ghindă ?
Ar vrea să nu fie nevoită să: mănânce orezul cu lapte, să își clătească părul de șampon, să audă didascalii, să se întâlnească cu gâște în drumul său, să mai aibă cearcănele, să scrâșnească din dinți prin somn, să aibă stare de vomă, să se uite în oglinzi sparte,să vadă sau să primească florile rupte din grădină, să se căznească să pătrundă cu degetul de la mână prin crăpăturile din pământul uscat în timp de secetă, să mai poarte pijama vreodată, să aibă false pudori, să pronunțe litera r, să mai atingă săpunul care îi usucă mâinile, să își bage degetele în cleiul copacilor, să se ducă la vânătoarea din supermarket, să simtă că se sufocă, să meargă la nunți și alte evenimente false, să vadă flori artificiale și mobilă colorată, să se gândească la păduchi, să rememoreze înțepăturile de viespi din talpa piciorului, să îi fie dor, să își coloreze unghiile cu ojă,să mai simtă deloc foamea.
Pentru mine, iadul ar insemna sa mi se aseze, din cinci in cinci minute inainte, cate-un castron cu gris cu lapte 😀 Sau cu pilaf 😀
ah, you tell me !!!! nici piure nu îmi place. :))
mai fata de ghinda..cum ai ..cazut din copac..(sper ca intelegi substratul)..
păi uite a venit vremea asta urâtă și de la vânt am căzut din stejar ….mi s-a rupt scufița 🙂
;)) ma bc ca suntem pe aceesi lungime de unda!mult noroc!:)
da mi mie orezul cu lapte…
pentru celelalte.. putem negocia…
:P)
de unde ai tu toate acestea? probabil erai mică și le-ai moștenit… prietenul meu, Tom, ar fi invidios… poate că de departe vine frumos și din adâncuri răsare. nu ai loc să pierzi o stea în orizont, cum nu e loc să naști o zi de mâine. atunci, de ce nu le lași așa pe toate câte sunt, și cere-mi numai o secundă. e destul timp să stăm de povești.
nu am nimic din toate acestea, ele mă au pe mine. eram mică și tot mică am rămas. Tom îmi sună a personaj interior, a spiriduș, poate mă lămurești, devreme ce m-ai făcut curioasă. stele nu se pierd, a doua seară răsar curajoase în același loc. ziua de mâine? nu știu cât se naște ziua de mâine și cât din ea e plăsmuirea noastră… așa le las, pe toate cum au fost, cum sunt și cum îmi sunt.
timp de povești, ohooo, de când așteptam un om pus pe povestit. să ne auzim . de bine 🙂
glasul roților de tren e un ticăit absurd dar ritmic. clepsidra cerne fire de nisip în care nu ne putem opinti zăduful gândurilor ce nasc amare din temeri. cine sunt eu, cine ești tu? în ochii timpului fire de praf… în ochii mei ca fir de praf îmi ești asemeni… dincolo de poarta vremii suntem oameni…
așa că te întreb… de ce să fii curioasă?