M-am dezbrăcat încet, fără clipiri inutile ale genelor abile, fără să caut să ascult sunetul timpului care trece prin materie ,
M-am dezbrăcat privindu-te cum șoptești : “Eludează-mă, eludează-mă!
Goliciunea mea iernatică e NUditate, gândești tu, același fel de a arăta doar NU, o eludare paradoxală,prelungirea amniotică a unei ecografii făcută unui organ intern abscons.
Vulnerabilul e digerabil doar în nuditatea internă a unui aparat psihic definitiv provizoriu.
Placa zgâriată a compulsiei la repetiție, fractaliul din care germinează fixația care devine
Așa cum este,
Adică, provocatoare, toxica fixație.
Orice vulnerabilizare e visul de împlinire a refulatului. Cum asculți de gândul cel dintâi, necesitatea socială a ascunderii Sinelui,
în fața unei transparențe, în spatele fricii ?
Miroase a foame patologică de a depăși norma ereditară, încă o porție, încă una până la următoare reactualizare a sinelui.
Învăț să nu mai caut momentul numit frumusețe, aleg să îl părăsesc în clipa lui culminantă, nealegând prelungirea inutilă a unui moment punctual.
Pentru restul, pentru ceea ce simt, cred, cunosc ca fiind simțire, pentru acest rest, îmi păstrez întregul ascuns sub clipirea genelor abile, fără să mai las cuvintele să definească nespusul.
to be continued
O fată de ghindă. 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.