Puer aeternus în dansul ielelor

La solstițiu se strâng apoteotic aceleași vise reiterate care se propagă în mandalele infinitului. Eul tău e un construct arhetipal al conștienței, un joc de-a existența, o promisiune făcută sinelui pe cale de recuperare din mâinile harnice ale lui Hephaistos.
Dacă vrei să știi cum e să respiri, dacă ghimpul existenței e doar bobul de mazăre ataraxic plasat sub așternutul prințesei, atunci la fel de bine s-ar putea din oficiu și pro bono(sic!) descalifică broasca țestoasă iar Ahile poate câștiga maratonul de unul singur.
Visele nedifuzate pe canalul oficial al monarhiei facebook se alătură dansurilor ielelor, dansuri care ard și pârjolesc orice persona menținută în prim plan.

Umbra este cel mai credincios companion fără de care puer aeternus se avortează pe sine la infinit.

Între momente, între bătăile de ceas aritmice, se află viata ce freamătă a fi trăită fără buzunare de siguranță, pe de a întregul, fără a mai astepta acea conjuctură lipsită de speranță și imposibilă care ar justifica apariția ființelor supranaturale, fără gânduri blocate, fără vinovății, fără,fără, fără…
În dansul ielelor de mâine se propagă iertări felurite, eliberarea jinduită de atâta amar de vreme, echilibrarea cercului, renunțarea la relații fuzionale neactualizate.
Pentru ca dacă aștepți numinosul să se manifeste este necesară o pierdere de sine ori a drumului, ca și când drumul și viața ta nu ar coincide în mod ironic.
Uneori apa vieții dă înapoi și libidoul caută obstinat moduri de reorientare, ferindu-se, ca de rachetele antigrindină, de lumea compensatoare a Thanatossului.

Nu e de ajuns să-ți consolidezi un Eu rațional conștient și să pretinzi că astfel conflictele interioare vor fi amortizate. Nu e de ajuns să spoiești cu var fațada crezând că șandramaua butaforizată va fi luată drept sine adevărat. Pentru a stăpunge stomacul dragonului, pentru a ieși din Marele Pește, e nevoie mai ales de umbra ta.
Sunt oameni care trăiesc într-un univers idilic al purității și luminii, refuzându-si or ignorându-și umbra, pierzând astfel orice plăcere și putere a apusului, dar nu din vina lor.

Încercând să fie copilul ideal, fata ideală, au putut de a lungul timpului doar să perpetueze un copil inocent ca sine central, ca o incapacitate de a ieși din doliul isteric al celui care încă păstrează fantasma relațiilor virginale cu părinții.
Pentru că astfel de persoane au fost forțate în copilărie să-și dezvolte un sine fals, construit pe identificări maniacale precoce cu bunicii și ceilalți adulți, fără să știe că au lăsat într-un colț al sinelui o ființă infantilă nedezvoltată care tânjește după lumea copilăriei,a infansului lipsit de griji sau ambivalență.
Pot vrea ceea ce trebuie? Act de gratie spune teologia, demontează supraeul infantil spune psihanaliza, trebuie să vrei ce trebuie spune societatea care cocoșează zilnic arhetipurile fertile.

Să avortăm copiii infertili ai interdicțiilor, să pășim pe drumul ce de astăzi se deschide spre libertate și fecund, scutură-te de hlamida veche a vinovățiilor și nu mai erotiza absențe… e timpul tău, al meu,al fiecăruia…dar separat.

Trage o gură de aer călcând hotărât pământul sub talpa ta, croiește noi și noi drumuri spre individualizare, fără rușine și nesiguranțe.
Finalmente doi e doi și copii eterni ai fiecăruia cresc nemaiștiind unii de alții.

Read Full Post »

The orange light.

Trec printr-o perioadă în care mi-e dor înfiorător de tare de copilărie. De aici, totul îmi pare alandala, prezentul nu  mă  mai cuprinde, timpul mă trăiește pe mine, evenimentele se succed fără știrea mea, apusul mă surprinde mereu absentă și total deconectată de la lumea reală. Cânt pe străzi melodii vechi, învățate în copilărie, îmi umplu nările cu mirosuri atât de vechi, atât de uitate încât mă simt o fantomă a trecutului după care jinduiesc nespus. Trăiesc experiențe albastre în camera mea de singuratică . Aici și-au găsit locul oamenii trecutului, oameni morți, dispăruți, uitați sau doar refulați. Oameni-amintiri ce poate abia așteptau să îi chem din nou întru amintire.

Retrospecție.  Ce copil fericit! Printre atâtea traume și atâtea mizerii pe care ochiul vigilent de adult le aruncă în spinarea copilăriei, am fost un copil fericit. Extraordinar de fericit.

Doi copii, amândoi de-o șchioapă.

Tata s-a întors din Franța. Nici nu știam că are să vină azi. De fapt, știți, s-a întors azi-noapte pentru că îmi aduc aminte vag că un obraz aspru și ud de lacrimi m-a sărutat prin somn în timp ce două mâini mă strângeau puternic în brațe. Nici nu trebuia să se întoarcă dar uite că acum știu că doarme cu mama în sufragerie. Mi-a spus Alexandru, fratele meu. E dimineață și dacă nu mă înșel , e vară. E vară și afară e cel mai frumos soare din lume. Soarele dimineții de vară. Alex mă îndeamnă să deschid ușa încet, mama și tata dorm încă.

Prin ușa ușor întredeschisă, văd cel mai sublim spectacol static. Văd fericirea.  În așternuturi calde, mama și tata dorm zâmbind împreună prin somn. Oare visează același vis sau doar se fac că dorm??? Lenjeria de pe pat e de un oranj pal,încărcat de un imprimeu cu flori imense, soarele ce scaldă ușor și ideatic camera este de același portocaliu sălbatic. În razele de soare văd cum dansează firișoare mici de praf și totul e fericire. Lângă ei pe pat,pe jos, pe rafturile bibliotecilor înțesate cu cărți, pe covorul persan, pe măsuța neagră de abanos, pe masa cea mare, pe fotoliile vechi, în întreaga cameră, stau aranjate în maldăre ordonate zeci și zeci de tricouri roz, oranj, bej, păpuși elegante, mitraliere de plastic, un leu din pluș , un cățel și un arici asemenea,mașinuțe și alte jucării ingenioase,  rochițe elegante, adidași de băiat și de fată, parfumuri în cutii extravagante, cărți și reviste ce vorbesc despre o lume  străină, plicuri, timbre, franci, ambalaje de cadou mototolite, pungi colorate, ciocolată, dulciuri pe care nu le-am mai văzut până acum nici la televizor.etc, etc. Moș Crăciun e nimic pe lângă asta. Nici în cele mai frumoase visuri ale mele de copil nu am crezut că așa ceva e posibil.

Știu doar că în lumina aceea portocalie de dimineață, mama și tata se iubeau, noi eram fericiți că tata s-a întors acasă, cu dulciuri, jucării și haine pe care le văzusem doar în reclame ori în almanahul de modă Neckermann, afară era cald și oamenii care treceau pe drum, în ciuda faptului că erau străini, îmi zâmbeau și făceau parte din micul meu Cosmos.

După o scurtă perioadă de acalmie, insomniile au revenit. Deocamdată doar ele. Aștept(sau mai bine zis, NU aștept) vertijul.

Îmi ridic paharul cu apă rece și închin sec: ”Pentru încă o noapte albă, domnilor! ”

În liniștea nopții, într-o cameră cu lumină rece, alături de fantomele dragi ale trecutului, ascult genericul Cinematecii. Mi-e dor crunt, să se mai întâmple doar o dată. Să aud televizorul din sufragerie cum cântă marți seara, cum muzica lui Chaplin  să mă cheame hipnotic spre locul meu pe canapea, lângă tata.

Shhhht, începe filmul!!!!!!!!!!!

Read Full Post »