Doi păcătoși, unul din Sodoma și unul din Gomora nu au împietrit când s-au uitat înapoi. Și de atunci continuă să privească fix în ochii Medusei și să se minuneze de foile de ceapă universuri care se cască în ochii celuilalt. E o nebunie ca la facerea lumii.
Niște apăsări de degete, dăruirea inutilului, o mână ce îi ține alteia o fereastră deschisă către cer, o epidermă ce hrănește o altă epidermă, cearcăne în semilună ce susțin alte cearcăne cercuri în semilună, un siamenizm suav. Nu există împietriri și nici animale mitologice care ar putea sa te orbească, împietrească, ademenească, alieneze. De fapt nu există mituri. Nu există nici conștiință, implicit nici ideea de păcat. Tocmai de aceea acești doi păcătoși nu au împietrit când s-au uitat înapoi. Pentru că ei nu cunosc păcatul. V-am zis că e o ca o nebunie, mai rău ca la facerea lumii.
Nu există mituri, există arhetipuri mitice.
eu zic că mitul este arhetipal
asta intr-o lume unde oamenii se impart intre mitopedici si enciclopedici.
eu nu m-aș limita la o singură lume totuși….:)
Inutilitatea trebuie combatuta. Ma propun voluntar !
Inutilitatea trebuie doar observată. e sublimă, mă propun prima care se va lega de toate lucrurile inutil-sublime.
Asta e o viziune care trebuie aprofundata. Starea de sublim a inutilitatii este o chestie pare care n-am testat-o niciodata. Cum faci sa detectezi si sa traiesti sublimul inutilitatii?