Întrebată ce părere are despre universul acesta ce te ingurgitează şi vomită printr-o gaură improbabilă, tânăra răspunse sec: „cine nu se teme de posibil?”
Îmi cer în ultimele zile exasperant o acualizare publică, una pe hârtie şi cât se poate de fățarnică, altfel cum aş putea defini orice numesc prin cuvinte? Ca şi când nu e de ajuns că pierd tot atunci când las în seama cuvintelor combustia gândurilor mele.
Aproape orice investire libidinală care m-ar determina(sic!) să sublim averse întregi de întrebări o înnăbuş într-un travaliu voit avortat.
Riscul trăirii interioare, aşa numita viață spirituală este atât de departe de cuvinte, de „a arăta”, c’est-a-dire a vedea sau a fi văzut, atât de puțin conjugate încât în gustul abstinenței regăseşti fertilitatea inactivității.
Totul îmi e în vacanță, până şi interesul meu de a (mă) arăta mai mult de atât.
Nu vreau să impun realitatea, vreau să o trăiesc.
În aiciacum, acolo unde te-am cunoscut şi aici unde încă ne prefacem că nu ne ştim doar pentru a ne (re)cunoaşte fractalic la infinit.
Lasă cuvintele să te mintă
27 iunie 2016 de Fata de ghindă
Nu ţi-e totul în vacanţă, poate doar pe dinafară, tu te trăieşti mult pe dinăuntru.